Tânăr prins drogat la volan de poliţişti. Şoferul a fost condus la spital pentru a se stabili substanţa psihoactivă pe care a consumat-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 32 de ani este cercetat pentru conducere a a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe după ce poliţiştii l-au oprit pentru un control de rutină în trafic, iar în urma testării cu drug testul, rezultatul a fost pozitiv.

În noaptea de 3 noiembrie, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Rândunicii, din municipiu.

”Şoferul a fost testat cu aparatul drug test, rezultatul fiind pozitiv. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanţei psihoactive consumate”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele tânărului pentru conducere a a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri