Tânăr cercetat penal după ce a provocat un accident rutier. Şoferul de ocazie nu avea permis şi era băut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 25 de ani este anchetat pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, după ce a pierdut controlul volanului şi a tamponat din spate un autovehicul care circula regulamentar.

Pe 14 septembrie, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din judeţul Iaşi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 87, din direcţia DN 2B către DN 22, nu a păstrat distanţa corespunzătoare şi a tamponat în partea din spate un alt autovehicul, condus regulamentar de către un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din municipiul Bucureşti.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că ieşeanul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că tânărul, în vârstă de 25 de ani avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,64 mg/l, fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Pe 17 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 28 ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Milcov.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,88 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Şi în acest caz  a fost deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort