Tânăr arestat după ce şi-a înjurat părinţii ca la uşa cortului şi le-a distrus maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 21 de ani a fost arestat pentru 30 de zile pentru nerespectarea a unei hotărâri judecătoreşti şi distrugere, în contextul în care a încălcat în repetate rânduri un ordin de protecţie, care îi interzicea să se apropie la mai puţin de 200 de metri de părinţii săi.

Miercuri, 1 iulie, poliţiştii din cadrul Biroului Proximitate Brăila l-au reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pe un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Brăila, cercetat penal pentru săvâşirea infracţiunilor de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi distrugere.

”La data de 25.01.2020, pe fondul unor discuţii mai vechi, acesta ar fi provocat distrugeri unui vehicul ce aparţinea părinţilor săi. Întrucât, în repetate rânduri adresa cuvinte şi expresii jignitoare părinţilor, poliţiştii au emis faţă de tânăr, un ordin de protecţie provizoriu, având obligaţia de a păstra o distanţă de 200 de metri faţă de aceştia. În cursul lunii ianuarie, Judecătoria Brăila a emis pe numele tânărului un ordin de protecţie, acesta încălcându-l, venind în mod repetat la domiciliul părinţilor”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

În cursul zilei de joi, 2 iulie, brăileanul a fost prezentat instanţei de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă, judecătorul dispunând faţă de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi