Specializat în falsificarea permiselor de conducere. Un tânăr este anchetat pentru trei infracţiuni de uz de fals şi două de fals material în înscrisuri oficiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 25 de ani a fost surprins de poliţiştii rutieri când circula cu un autovehicul pe un drum european fără să posede permis de conducere. Acesta este cercetat în alte cinci dosare pentru conducere a unui autoturism fără permis, la care se adaugă mai multe infracţiuni de fals şi uz de fals.

Pe 9 februarie, ora 12,00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Vădeni, în timp ce conducea un autovehicul pe DE 87.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că brăileanul nu posedă permis de conducere, prezentând spre control un permis de conducere emis de autorităţile spaniole care nu avea elementele de siguranţă autentice unui permis de conducere”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Poliţiştii au descoperit că tânărul este cercetat în prezent pentru săvârşirea a nu mai puţin de cinci infracţiuni de conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere, o infracţiune de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, trei infracţiuni de uz de fals, şi două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale comise în perioada 2017-2019.

Tânărul a fost reţinut pe 09.02.2019 pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi încarcerat în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, iar a doua zi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila l-a plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete