Şoferul ghinionist: a fost oprit pentru un control de rutină, dar s-a ales cu marfa confiscată şi permisul suspendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul s-a ales cu permisul de conducere suspendat pentru 30 de zile Foto: arhivă Adevărul

Pe 17 ianuarie, poliţiştii brăileni, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza municipiului Brăila pentru prevenirea accidentelor rutiere şi asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Oamenii legii au legitimat 66 de persoane şi au oprit în trafic 56 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 12 şoferi. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

”Poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au depistat în trafic, pe şoseaua Buzăului, pe un brăilean, în vârstă de 55 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară, 125 de kilograme de lapte praf, fără a deţine documente de provenienţă pentru acestea”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 500 de lei, conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar marfa, în valoare totală de 1.200 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Poliţiştii i-au reţinut acestuia permisul de conducere, pentru 30 de zile, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi