Şoferi surprinşi în trafic, deşi nu aveau permis de conducere sau documentul era anulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Doi brăileni, de 30 şi 37 de ani, sunt cercetaţi pentru un cumul de infracţiuni, pornind de la conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere şi până la conducere a unui vehicul care avea înmatricularea suspendată.

Pe 12 mai, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Alexandru Vlahuţă, din municipiu. Brăileanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o concentraţie de 0,66 mg/l alcool.

”Şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Dorobanţilor. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că brăileanul avea permisul de conducere anulat, iar vehiculul avea înmatricularea suspendată.

Pe numele său a fost deschis acum un dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi a fost sancţionat contravenţional, conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă