Şoarecii invadează câmpurile brăilene. Agricultorii iau în calcul folosirea unor otrăvuri pentru uciderea rozătoarelor, vânătorii se opun cu vehemenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rozătoarele încep să devină o problemă şi pe câmpurile brăilene   FOTO adevarul.ro

Agricultorii brăileni se tem de o invazie a şoarecilor de câmp similiară cu cea care a calamitat culturile în judeţe din Moldova dar şi din sudul ţării, cum ar fi Călăraşiul. Una dintre măsurile avute în vedere pentru combaterea rozătoarelor este folosirea unei substanţe importate din Ungaria – Redentinul. Asociaţiile vânătoreşti resping cu fermitate, însă, împrăştierea acestei otrăvi.

"Am observat, în ultima vreme, şi pe terenurile mele o prezenţă tot mai numeroasă a rozătoarelor. Sunt porţiuni unde a început să se cunoască faptul că populaţia de şoareci este mai mare decât de obicei. Sincer, mă îngrijorează acest fapt. Cunosc ce s-a întâmplat în judeţul Călăraşi, unde invazia de rozătoare a provocat pierderi foarte mari, şi sper că Brăila va fi ferită de o astfel de calamitate", a declarat pentru presa brăileană Marcel Cucu, fermier din zona comunei Viziru şi secretar general al Alianţei Naţionale a Agricultorilor.

Marcel Cucu spune că se va adresa conducerii Direcţiei Agricole Brăila pentru adoptarea rapidă a unor soluţii menite să stopeze din timp o posibilă invazie a rozătoarelor.

În urmă cu câteva zile, Traian Cişmaş, directorul Direcţiei Agricole, ne declara, însă, că în judeţul Brăila nu se constată o creştere necontrolată a populaţiei de rozătoare şi că nu este nevoie să se acţioneze cu substanţe de combatere. Asta în contextul în care, la nivel naţional, a izbucnit un adevărat scandal între agricultori şi reprezentanţii asociaţiilor de vânători.

Agricultorul Marcel Cucu. FOTO Florentin Coman

La solicitarea agricultorilor, România a importat, din Ungaria, Redentinul, o substanţă destinată combaterii şoarecilor de câmp. În opinia vânătorilor, însă, aceasta este extrem de toxică, iar folosirea ei ar duce la decimarea nu doar a şoarecilor ci şi a altor specii sălbatice. "Chiar şi oamenii sunt în pericol, o cantitate de Redentinul cât o aspirină fiind suficientă pentru a omorî un adult", spun reprezentanţii asociaţiilor vânătoreşti, care au făcut un memoriu către Ministerul Agriculturii, pentru interzicerea folosirii acestei substanţe.

„De ce li s-ar da agricultorilor voie să folosească astfel de otrăvuri”

„Nu înţeleg de ce li s-ar da voie agricultorilor să utilizeze astfel de otrăvuri pentru combaterea şoarecilor, în contextul în care noi, ca administratori ai fondurilor de vânătoare, nu putem să luăm niciun fel de măsuri pentru combaterea unor dăunători precum şacalii, vulpile, câini sălbătoiciţi sau ciorile grive, specii care s-au înmulţit atât de mult încât provoacă decimarea căpriorilor sau a vânatului de talie mică, cum ar fi iepurii. Pentru agricultori se aplică o unitate de măsură, iar pentru vânători o altă unitate de măsură...”, ne-a declarat Laurenţiu Radu, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila.

Laurenţiu Radu, directorul AJVPS Brăila


"Pe teritoriul judeţului Brăila nu se va folosi Redentinul, pentru că nu este cazul. S-au făcut evaluări în teren şi nu s-a constatat o invazie de rozătoare, cum a fost cazul în alte judeţe", a dat asigurări directorul Cişmaş.

În situaţia în care agricultorii încep să observe pe terenurile arabile o înmulţire a şoarecilor, aceştia ar putea să solicite tot mai insistent, însă, adoptarea unor măsuri radicale împotriva dăunătorilor. "Ceva trebuie făcut dar, bineînţeles, măsurile trebuie adoptate în funcţie de prevederile legilor în vigoare. Nu putem să afectăm vânatul, dar nici să lăsăm şoarecii să ne distrugă culturile. Dintre două rele va trebui să o alegem pe cea mai puţin rea", ne-a mai declarat agricultorul Marcel Cucu.

Acesta a ţinut să adauge că inclusiv în locuinţa sa din Viziru are probleme din ce în ce mai mari din cauza şoarecilor. "Lângă casa noastră se află un centru de depozitare a cerealelor. Vreau să vă zic că au început să ne intre şi în casă, nu numai în anexele gospodăreşti. S-au înmulţit extrem de mult, n-am mai văzut aşa ceva de foarte mult timp", a spus Cucu.

Citiţi şi

FOTO VIDEO Invazie de rozătoare în Dolj. Fermierii sunt disperaţi după ce şoarecii şi şobolanii au compromis recoltele

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet