Situaţia parcărilor din Brăila devine disperată. La peste 50.000 de autoturisme înregistrate, există doar 12.000 de locuri de parcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În prezent se amenajează 28 locuri de parcare noi, lângă gardul spitalului "Sf. Pantelimon"  FOTO Florentin Coman

Primăria Brăila intenţionează să amenajeze pe parcursul acestui an circa 300 de noi locuri de parcare. Sunt vizate în principal cartierele de blocuri, însă şi câteva spaţii din zona centrală a oraşului ocupate până acum de gunoaie aruncate ilegal de cetăţeni. Intenţiile Primăriei sunt, însă, mult subdimensionate faţă de nevoile municipiului, unde există în prezent doar 12.000 de locuri de parcare, la un total de peste 50.000 de maşini.

De exemplu, spaţiul de lângă gardul spitalului Sf. Pantelimon, ocupat frecvent cu gunoaie, este în prezent amenajat cu noi locuri de parcare. În total, vor avea posibilitatea să parcheze acolo circa 28 de autoturisme. Acelaşi lucru se va întâmpla şi pe prelungirea străzii Griviţei, în zona Policlinicii nr. 3, de vizavi de spitalul Sf. Pantelimon, unde or să fie date în folosinţă 24 locuri de parcare.

"Avem în vedere şi alte zone care până în prezent aveau un aspect necorespunzător, fiind folosite ca halde de deşeuri neautorizate. De asemenea, vizăm şi spaţiile dintre blocuri. Practic, intenţia noastră este ca în fiecare cartier de blocuri să amenajăm câte o parcare nouă anul acesta. S-au stabilit deja câteva locaţii, cum ar fi zona blocurilor V din Radu Negru, zona Şcolii nr. 20, din Vidin, sau zona din spatele blocurilor de la Romarta Nouă. Restul locaţiilor urmează să fie identificate. Ca număr de locuri de parcare noi sperăm să ajungem anul acesta undeva la 250 - 300", a declarat primarul Aurel Simionescu.

În municipiul Brăila există în jur de 12.000 locuri de parcare amenajate, dintre care circa 9.500 sunt închiriate de brăileni, contra unei taxe de 17 lei pe lună. Acestora li se adaugă şi cele circa 2.250 de garaje deţinute de locatarii blocurilor, pentru care se plăteşte, de asemenea, o taxă lunară către Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală.

Capacitatea de parcare este mult subdimensionată la nivelul municipiului, unde există în momentul de faţă 46.000 de autoturisme înregistrate la Primărie, pentru care se plăteşte impozit la Direcţia Finanţelor Publice Locale. Acestora li se adaugă cele câteva mii de maşini de firmă înregistrate în alte oraşe din ţară dar folosite de brăileni. De asemenea, mai avem în municipiu cel puţin 5.200 de mijloace de transport cu tracţiune mecanică, cu masa mai mică de 12 tone - microbuze, autobuze, autocare - deţinute de persoane fizice şi 3.100 de vehicule similare deţinute de persoane juridice.

Mai sunt înregistrate la Primărie 8.500 de vehicule cu masa mai mare de 12 t, ce aparţin unor persoane juridice, şi 1.500 ale unor persoane fizice. La un asemenea parc auto, "ţinta" Primăriei, de realizare a circa 300 noi locuri de parcare pe an, este mult depăşită de necesităţi. La Brăila nu există în momentul de faţă nicio parcare publică etajată, aşa cum au apărut deja în multe alte oraşe ale ţării.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct