Singurele curse publice de pasageri de pe Dunăre, din zona Brăila-Galaţi, reluate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

Primăria Municipiului Brăila a anunţat că reia cursele de agrement cu navele de pasageri  Lacu Sărat şi Chira Chiralina. Singurele curse publice de pasageri de pe Dunăre, din zona Brăila-Galaţi, au fost suspendate, în urmă cu o lună, din lipsa personalului autorizat, respectiv timonier şi căpitan fluvial.

În luna iunie, autorităţile din Brăila au anunţat că sunt nevoite să reţină navele la mal, din lipsă de căpitan şi timonier. De la începutul anului, s-au organizat, în fiecare lună, concursuri pentru ocuparea posturilor, însă nu a existat niciun solicitant. 

„Motivul pentru care suntem nevoiţi să luăm această decizie este lipsa personalului specializat. De la începutul anului şi până în prezent, au fost organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de timonier şi căpitan fluvial, însă acestea au rămas neocupate din lipsa de solicitanţi”, a transmis Mihai Ruşinoiu, directorul Serviciului de Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară, din cadrul Consiliului Local Brăila.

Acesta a menţionat că va continua în regim de urgenţă procedura de organizare a unui nou concurs „în vederea ocupării acestor posturi cu personal specializat care să asigure în condiţii de maximă siguranţă cursele de agrement”. 

Abia la al şaptelea concurs organizat s-a ocupat postul de căpitan fluvial şi cele două posturi de timonier scoase la concurs. Astfel că de joi, 28 iulie, vor fi reluate cursele pe Dunăre. 

Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

„Numărul minim de persoane ce pot fi îmbarcate pe nava Lacu Sărat va fi de 30 pasageri, iar numărul maxim permis va fi de 90 pasageri. Cursele se vor desfăşura doar dacă sunt cel puţin 30 pasageri. Numărul minim de persoane ce pot fi îmbarcate pe nava Chira Chiralina va fi de 17 pasageri iar numărul maxim permis va fi de 25 pasageri”, anunţă autorităţile. 

Inscrierile pentru curse se fac zilnic / de luni până joi între orele 8.30 şi 16.30 şi vineri intre orele 8.30-12.00. Dacă în intervalul stabilit pentru înscrieri nu s-a întrunit numărul minim de persoane, pentru fiecare cursă, aceasta nu se va efectua, urmând ca fiecare persoană înscrisă să fie înştiinţată telefonic, la numărul comunicat la înscriere.

Îmbarcarea pasagerilor va începe cu 20 minute înainte de fiecare cursă. Accesul pe navă se va face pe bază biletului de călătorie, la îmbarcarea pentru cursa respectivă.

Tariful este 15 lei/persoană pentru o oră de deplasare cu nava Lacu Sărat şi 20 lei/persoana cu nava Chira Chiralina.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Vaporul de lux construit pentru Ceauşescu, păstrat cu sfinţenie de Marina Militară. „Croazierele private cu nunţi şi petreceri sunt strict interzise!“

GALERIE FOTO 300 de fotografii cu Dunărea, expuse pe Faleză. Toate, dedicate Zilei Bătrânului Fluviu

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare