Şi-a găsit sfârşitul pe marginea unui canal comunal, după ce s-a răsturnat cu căruţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căruţa răsturnată a fost zărită de un vecin din sat de-al victimei. A anunţat imediat Poliţia care n-a putut decât să constate că bărbatul era mort.

Un bărbat de 56 de ani din comuna Siliştea, satul Cotu-Lung a anunţat la Poliţie faptul că pe marginea canalului magistral din sat, lângă un dig, se află răsturnată căruţa unui consătean de-al său. Omul le-a spus poliţiştilor că este posibil ca bărbatul din căruţă să fie decedat.

Când au ajuns la locul incidentului, oamenii legii au constatat că, într-adevăr, căruţaşul era mort. În urma efectuării cercetărilor, poliţiştii au stabilit că localnicul plecase în ziua anterioară, la ora 8.00, în satul Latinu, la o rudă, pentru a face baloţi de paie. În jurul orei 16.00, a sunat o vecină ca să-i anunţe familia că va ajunge acasă seara târziu sau a doua zi dimineaţă.

În urma examinării exterioare a cadavrului, nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.