Sfidarea brăilenilor către Ştefan cel Mare: „Ai tu oare minte de îţi prăpădeşti cerneala pentru un copil de curvă?“

Locuitorii Brăilei medievale nu-l aveau la inimă pe Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, care în 1470 le-a distrus în întregime oraşul, într-un raid de pedepsire. Drept urmare, câţiva ani mai târziu, când Ştefan le-a cerut să îl sprijine în numirea unui favorit de-al său pe tronul Ţării Româneşti, brăilenii i-au trimis o scrisoare de răspuns a brăilenilor de-a dreptul ofensatoare.

Ştefan încerca, în preajma anului 1480, să pună în fruntea Munteniei un aliat împotriva turcilor. Protejatul său era un anume Mircea, care se recomanda a fi fiu de domn, din dinastia Basarabilor. Ca să îşi ducă planul la bun sfârşit, domnitorul Moldovei a cerut sprijinul locuitorilor celor trei judeţe muntene de la graniţa cu Moldova, Brăila, Râmnicul Sărat şi Buzău. Recomandându-l pe Mircea drept domn, Ştefan îl numea „fiul” său.

Judeţele amintite nu numai că nu numai că nu au venit în întâmpinarea puternicului stăpânitor al Moldovei, dar l-au şi sfidat printr-un răspuns vehement. Scrisoarea a fost trimisă, de fapt, doar de brăileni, râmnicenii şi buzoienii considerând că e mai prudent să nu răspundă.

Textul epistolei este reprodus în volumul „Istoricul oraşului Brăila”, al lui Constantin C Giurescu: „De la toţi boierii brăileni şi de la toţi cnejii şi de la toţi rumânii scriem ţie, domnului moldovenesc, Ştefane voievod. Ai tu oare omenie, ai tu oare minte, ai tu creier de-şi prăpădeşti cerneala şi hârtia pentru un copil de curvă, pentru fiul Călţunei, şi zici că îţi este fiu? Dacă ţi-e fiu şi zici că vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să fie după moartea ta domn în locul tău, iar pe mumă-sa Călţuna ia-o şi ţine-o să-ţi fie doamnă, cum au ţinut-o în ţara noastră toţi pescarii din Brăila, ţine-o şi tu să-ţi fie doamnă.

Şi învaţă-ţi ţara ta cum să te slujească, iar de noi să te fereşti, căci de cauţi duşman, ai să-l găseşti. Şi aşa să ştii: domn avem, mare şi bun, şi avem pace din toate părţile; şi să ştii că toţi pe capete vom veni asupra ta împreună şi vom sta pe lângă domnul nostru, Basaraba Voievod, măcar de-ar fi să ne pierdem capetele”.

Istoricul Giurescu consideră că tonul vehement al acestei scrisori a fost determinat de resentimentele pe care brăilenii i le purtau lui Ştefan cel Mare care, cu doar zece ani înainte, în 1470, atacase Brăila şi o arsese din temelii.

Atacul a fost făcut tot pe fondul luptelor pentru putere. Trei dregători moldoveni, în frunte cu cumnatul lui Ştefan, marele vornic Ivan, încercau să îl înlăture de la domnie. „Complotul a avut la Brăila un punct puternic de sprijin, de unde urma să vină şi corpul de oaste necesar. Descoperind la timp complotul, Ştefan, pe de o parte, a dispus executarea celor trei mari dregători – fapt care a avut loc la Vaslui, la 16 ianuarie 1470 – iar pe de altă parte, s-a răzbunat aspru împotriva celor care sprijiniseră pe duşmanii săi”, precizează istoricul Constantin C. Giurescu.

Brăila a fost atacată pe neaşteptate, pe 27 februarie 1470, iar puţini dintre locuitorii ei au reuşit să scape cu fuga. Cronicile moldo-germane consemnează că s-a vărsat „mare şi mult sânge”, n-a fost cruţat nimeni, iar târgul a ars cu totul şi a fost prădat.

Târg bogat dar fără fortificaţii

Cu toate acestea, târgul Brăilei şi-a revenit repede, locul caselor arse fiind luat de alte locuinţe construite, în general, din lemn şi acoperite cu stuf. Fiind situată strategic pe o ridicătură de pământ neinundabilă, aşezarea era un important punct comercial al Ţării Româneşti, atrăgând corăbii din toată lumea, ce veneau să încarce bogăţiile locului – peşte şi grâne – şi să descarce mătăsuri, condimente şi alte mărfuri specifice perioadei.

În doar câţiva ani, urmele urgiei aduse de Ştefan cel Mare nici nu se mai vedeau. Brăilenii nu uitaseră, însă, şi nici nu iertaseră invazia voievodului moldovean. Aşa se explică tonul scrisorii trimise acestuia în preajma anului 1480. Ştefan cel Mare nu a reuşit atunci să îl impună pe tronul Munteniei pe protejatul său, Mircea. Doi ani mai târziu, însă, el l-a instalat ca domn al Ţării Româneşti pe Vlad vodă Călugărul. Acesta, însă, ca şi predecesorii săi, îl trădează pe Ştefan şi, în loc să îi fie aliat în lupta împotriva turcilor, se dă de partea păgânilor, pentru a reuşi să îşi păstreze tronul.

„În epoca lui Ştefan cel Mare, deşi de o mare importanţă stragegică şi economică, Brăila nu era o cetate fortificată ci doar un târg foarte uşor de atacat şi cucerit. Abia câteva decenii mai târziu, în secolul XVI, după ce este luată în stăpânire de turci, beneficiază de fortificaţii menite să respingă în principal atacurile domnitorilor români, care au încercat de mai multe ori să o elibereze de sub dominaţia otomană. În ciuda acestor eforturi, Brăila a revenit la patria mamă abia după câteva sute de ani, la începutul secolului XIX”, precizează profesorul de istorie brăilean Ionel Alexandru.

Citiţi şi

• Suceava Luptele dintre moldoveni şi munteni în Evul Mediu. Ştefan cel Mare s-a războit de nenumărate ori cu liderii Ţării Româneşti