Şeful din Poliţie care îl avertiza pe un om de afaceri despre controale. O avocată i-a oferit 10.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Un ofiţer de Poliţie este acuzat de procurorii anticorupţie că îl punea în gardă pe administratorul unor firme despre verificările care îi vizau societăţile. O avocată a mers chiar mai departe, oferind o sumă importantă de bani ca să nu mai controleze firmele şi să returneze banii şi bunurile confiscate.

Procurorii DNA Galaţi au trimis în judecată un ofiţer de poliţie, şef al Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila, Prioteasa Ştefan-Laurenţiu, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (3 acte materiale) şi compromitere a intereselor justiţiei.

”În calitatea menţionată, profitând de faptul că avea cunoştinţă de zilele în care erau planificate activităţi de control ale poliţiei municipiului Brăila, inculpatul Prioteasa Ştefan-Laurenţiu ar fi oferit unei persoane informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele ce vizau două dintre societăţile comerciale administrate de persoana respectivă, precum şi un punct de lucru al unei asociaţii”, spun procurorii anticorupţie.

Informaţiile nedestinate publicităţii ar fi fost oferite pe 14 septembrie, 5 octombrie şi 26 octombrie 2021, cu ocazia a trei întâlniri consecutive (care s-au desfăşurat fie în apropierea unuia dintre spaţiile comerciale deţinute de persoana beneficiară a informaţiilor, fie în interiorul autoturismului aparţinând ofiţerului de poliţie în cauză).

Atenţionat despre o percheziţie care îl viza

În toate cele trei situaţii amintite, poliţistul ar fi avertizat persoana respectivă despre controale ale poliţiei planificate pentru ziua următoare.

”La întâlnirea din data de 5 octombrie 2021, Prioteasa Ştefan-Laurenţiu i-ar fi adus la cunoştinţă persoanei interesate că în dimineaţa zilei următoare, urma să fi efectuată o percheziţie la un punct de lucru al societăţii administrate de respectiva persoană, informaţie cu caracter confidenţial pe care ofiţerul de poliţie o deţinea în virtutea atribuţiilor lui de serviciu. Demersul poliţistului ar fi îngreunat atât desfăşurarea cercetărilor, cât şi completarea materialului probator într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila”, au stabilit anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila cu propunere de a se menţine controlul judiciar faţă de ofiţerul de poliţie pe o durată de 60 de zile, măsura preventivă fiind luată începând cu 11 noiembrie 2021.
 

10.000 de euro ca să renunţe la verificări

În acelaşi caz, procurorii anticorupţie au stabilit ca un avocat suspendat din Baroul Brăila, suspectat de cumpărare de influenţă, să fie anchetat într-un dosar separat. Avocata Luiza Glenda Bălan, a fost, la rândul ei, plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, începând cu data 25 noiembrie 2021.

”La data de 7 octombrie 2021, inculpata Bălan Luiza Glenda ar fi promis unei persoane că îi va da 10.000 de euro pentru a convinge pe oricare dintre cei doi ofiţeri cu funcţii de conducere la nivelul judeţului/municipiului Brăila ca, în virtutea atribuţiilor şi autorităţii lor profesionale, să dispună atât încetarea continuării acţiunilor de control la două societăţi comerciale, cât şi restituirea sumelor de bani şi a mărfurilor ridicate de poliţie cu ocazia controalelor, ceea ce ar fi îngreunat atât desfăşurarea cercetărilor, cât şi completarea materialului probator într-un dosar penal”, spun anchetatorii.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Comision din şpagă, o inovaţie în materie de corupţie. Cât ajunge mita pentru angajare la o companie naţională

Primăria Cluj va implementa sistemul anti-mită cu bani de la UE. Au existat două dosare răsunătoare de corupţie

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort