Scandal la Şcoala “Fănuş Neagu” Brăila/Cadrele didactice nu sunt de acord cu noul director numit de Inspectorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadrele didactice protestează împotriva deciziei inspectorului şcolar general Viorel Botea de încetare a detaşării directorului. Emilia Meirosu a fost demisă, în interesul învăţământului, din funcţia de director al unităţii şcolare, iar pe post a fost numită profesoara Iuliana Ignat.

Hotârârea irevocabilă a fost anunţată vineri după-amiază, deşi în urmă cu doar trei săptămâni, Emiliei Meiroşu i se prelungise detaşarea pe post până pe data de 31 august 2011.

Din cele 52 de cadre didactice ale şcolii, 47 au semnat o petiţie de menţinere în funcţie a fostei directoare, cu speranţa că mai pot schimba hotărârea conducerii ISJ.

"Noi ne-am simţit jigniţi de modul în care s-a hotărât şi s-a făcut această schimbare. Când, în sfârşit, şcoala noastră ajunsese la un echilibru, aveam rezultate foarte bune, este adusă o persoană din afara şcolii pe care nu o cunoaştem şi care nu ne cunoaşte. Am întrebat de ce dacă trebuia schimbat directorul, nu a fost numită o persoană din şcoală. Dacă doamna Meiroşu a greşit, să ni se spună unde a greşit", a precizat învăţătoarea Ramona Carşote.

Nemulţumirile persistă

Noul director de la "Fănuş Neagu" este profesor de fizică-chimie, titular la Însurăţei şi are ore la grupul şcolar "Anghel Saligny" din municipiul Brăila. Iuliana Ignat a fost evazivă vizavi de numirea sa pe criterii politice, aşa cum au acuzat cadrele didactice.

"Recunosc că mi-am dorit o funcţie de conducere, nu pentru a-mi demonstra abilităţile de manager, ci ca un pas în carieră", a spus Iuliana Ignat.

Aceasta a spus că, din ceea ce ştie, se va organiza concurs pentru funcţia pe care o ocupă acum şi la care va putea participa orice profesor titular din oraş. În acelaşi timp, nu crede că Şcoala "Fănuş Neagu" are probleme speciale, iar dacă este aşa , va încerca să le cunoască.

Fosta directoare nu-şi explică nici ea care au fost motivele demiterii sale deşi în această lună a primit 96 de puncte în Consiliul de Administraţie al al ISJ Brăila, dintr-o sută.

"Marea mea greşelă a fost că am deschis şcoala către comunitate, am deschis dialogul între părinţi şi profesori. Înţeleg atitudinea colegilor şi cred că o au datorită strategiei manageriale pe care am adoptat-o în toţi aceşti ani la conducerea şcolii", a mai spus profesoara Emilia Meiroşu.

"Când doamna nu-şi va îndeplini atribuţiile va fi demisă. Voi urmări modul în care îşi va îndeplini atribuţiile", a precizat şeful ISJ Viorel Botea.

În ultimele trei săptămâni, în şcolile brăilene s-au schimbat aproximativ 20 de directori.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură