S-a ales cu dosar penal după ce s-a răzbunat cu sabia pe nişte copaci de pe drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii au intervenit imediat

Poliţişti din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Chiscani au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, de către o persoană din satul Esna, comuna Movila Miresii, cu privire la faptul că o persoană necunoscută se afla pe strada Rozmarinului, din localitatea Esna, find sub influenţa băuturilor alcoolice şi având în mână o sabie cu care lovea copacii de pe marginea străzii.

La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Chiscani care l-au identificat pe bărbatul de 34 de ani, din comuna Movila Miresii, care deţinea o sabie cu lungimea lamei de 47 de cm şi a mânerului de 22 de cm.


Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de port, fără drept, în locuri publice, a unei arme albe, conform Legii 61/1991 (republicată).

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026