S-a ales cu dosar penal după ce a uitat să mai predea arma pe care o deţinea la un armurier autorizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 55 de ani este cercetat pentru nedepunerea armei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

Pe 19 august, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Brăila s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Brăila, deşi îi expirase perioada de valabilitate a permisului de armă,  la data de 17.09.2018, nu a depus arma înscrisă în permis în termen de 10 zile de la expirare, la un armurier autorizat.

”În cauză a fost întocmit dosar penal pentru nedepunerea armei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă”, a declarat subinspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Arma în cauză a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete