Rezultate Capacitate 2017. Ce note au luat elevii din judeţul Brăila la Evaluarea Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Cei peste 3.200 de elevi din judeţul Brăila, care au absolvit ciclul gimnazial şi au susţinut Evaluarea Naţională 2017, aşteaptă astăzi rezultatele după cele două probe, la Limba Română şi Matematică, susţinute săptămâna trecută.

Potrivit planificării anunţate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, astăzi, până la ora 16.00 vor fi afişate rezultatele la Evaluarea Naţională. 

Acestea vor fi publicate pe site-ul edu.ro. 

Vom reveni cu detalii legate de rezultate imediat după afişare.

Luni, între orele 16,00 şi 20,00, se pot depune contestaţii, iar acestea vor fi rezolvate în următoarele trei zile.

Rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie. Potrivit datelor oficiale, în judeţ erau înscrişi peste 3200 candidaţi, iar evaluarea a avut loc în 102 centre de examen.

În baza rezultatelor din această săptămână, elevii vor alege la ce licee continuă studiile. Potrivit unui clasament realizat de Ministerul Educaţiei pe baza mediilor generale obţinute la admitere şi la examenul de bacalaureat de anul trecut cele mai bune licee din Brăila sunt Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci” (locul 20 la nivel naţional) şi Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” (locul 43 la nivel naţional).

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă