Rezerviştii brăileni dau Guvernul în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva sute de foşti militari s-au adunat, în weekend, pentru a aduna probe împotriva celor care le-au tăiat pensiile. Aceştia intenţionează să depună, în cursul acestei săptămâni, plângere penală şi acuză Guvernul că le-a furat banii munciţi. Acţiunea judecătorească va fi atât individuală, cât şi colectivă.

Exclusiv: Ultimul cavaler al Ordinului “Mihai Viteazul”, erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a trezit cu pensia tăiată (Galerie foto)

Exclusiv: Un rezervist brăilean a fost de două ori ţepuit: o dată la pensie şi încă o dată la salariu!

La finele săptămânii trecute, dar şi în weekend, APV-iştii brăileni au pus ţara la cale. Aceştia s-au întâlnit şi au stabilit un plan de strângere de probe materiale-documente pentru a se adresa Justiţiei.

„Deocamdată adunăm dovezile prin care să demonstrăm în Justiţie faptul că Statul s-a împrumutat cu de la sine putere din banii noştri, mă refer la acele depuneri lunare în fondul de pensii. Practic, Statul a umblat, fără a ne cere acordul, în banii noştri. Iar după ce s-a înfruptat bine din ei, acum tot noi suntem în postura de a plăti facturile", ne-a declarat, revoltat, contraamiral (r) Petre Cioromele.

În Garnizoana Brăila sunt peste 2.000 de militari în rezervă.
Nemulţumirile acestora sunt cu atât mai mari pentru că până la trecerea în rezervă şi-au făcut datoria fără să crâcnească iar acum sunt „pur şi simplu călcaţi în picioare", susţin ei.
Militarii spun că vor formula atât o acţiune colectivă, cât şi câte una fiecare, ceea ce înseamnă că guvernanţii se vor trezi cu 2001 plângeri penale.

„Până la trecerea în rezervă, noi nu am avut statutul de salariaţi. De la soldat, la general, noi am primit o soldă pentru activitatea depusă. Un militar nu este liber de la ora 15.00, să facă ce vrea. El este la dispoziţie, gata oricând, indiferent că este zi sau noapte indiferent de starea vremii, indiferent de oră oră, trebuie să plece în misiune", ne-a declarat comandor (r) Nicuşor Ionescu.

Falsul: un cap de acuzare

„Gogoriţa lansată de guvernaţi cum că pensia este pentru serviciu complet este în mare parte falsă. Ar trebui atunci văzut cât s-a stat efectiv în serviciu şi se va vedea că depăşim cu mult numărul de ani lucraţi, aşa cum apar pe hârtie", ne-a mai declarat comandor (r) Nicuşor Ionescu.
Militarii de carieră povestesc cum ei au stat drepţi în faţa oficialilor şi pretind că a venit momentul ca, măcar în al doisprezecilea ceas, Statul să-şi recunoască armata.
„Am fost în opt garnizoane din ţară, cu familie cu copii mici. I-am mutat de la o şcoală la alta pentru că am fost acolo und m-a trimis patria. Fata este căsătorită în Alba Iulia iar băiatul este căsătorit la Turnu Severin unde lucram atunci când şi-au întemeiat familiile", ne-a declarat şi col dr. ing. (r) Ionel Mocanu, tanchist de formaţie.

Militarii în reyervă ştiu că dreptatea este de partea lor şi vor ieşi în stradă ca să-şi ceară drepturile dar nu numai atât

„Guvernanţii, oricare ar fi ei să ştie cî în oştire au fost sunt şi vor fi oameni de înaltă ţinută intelectuală care sunt în fruntea noastră în lupta împotriva abuzurilor. Şi să nu uite în veci să noi asta ştim să facem cel mai bine, să luptăm", ne-a spus clar col Mocanu.

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Cum a ajuns România țara oamenilor care mor de tineri. Ce sfaturi ne dau medicii pentru a preveni bolile care ne omoară cu zile
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Secretele ascunse ale Turnului Eiffel: Cum „respiră” simbolul Parisului care crește în fiecare vară și ce rol au avut românii în construcția sa
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță