Revista presei brăilene: La Tichileşti sunt închişi trei actori din filmul "Eu când vreau să fluier, fluier"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revista presei locale

Trei dintre deţinuţii care joacă în lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier", sunt încarceraţi la Tichileşti. Ei aşteaptă să iasă din penitenciar pentru a începe o nouă viaţă.

Până atunci însă, tinerii se bucură de succesul pe care îl au în spatele gratiilor, fiind luaţi drept model de colegii lor. Actorii sunt convinşi că nu se vor mai întâlni cu o astfel de şansă, care le-a surâs doar pentru că arătau într-un anumit fel, şi nu pentru calităţi deosebite. În ceea ce-l priveşte pe regizorul Florin Şerban, acesta spune că pelicula ar fi arătat cu totul altfel dacă nu i-ar fi cunoscut pe deţinuţi, experienţă ce l-a îmbogăţit personal, scriu jurnaliştii de la cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei".

Fântânile Brăilei, otrăvite de nitraţi

Peste 99% din probele de apă recoltate din fântânile din judeţul Brăila nu sunt corespunzătoare. Din cauza concentraţiei de nitraţi sau nitriţi peste limitele admisibile au de suferit mai ales sugarii, care pot face intoxicaţii.
Apa potabilă din microinstalaţiile cu sursă de profunzime din mediul rural dar mai ales din fântâni, pe care o beau mulţi brăileni, este plină de bacterii, nitriţi şi nitraţi, ceea ce reprezintă o situaţie extrem de gravă pentru sănătatea oamenilor, ne informează "Obiectiv - Vocea Brăilei".

Şi-au bătut consăteanul până l-au lăsat lat într-un şanţ

Doi tineri de 22, respectiv 21 de ani, din Silistraru, riscă să ajungă după gratii pentru că şi-au bătut un consătean cu pumnii şi picioarele. În urma bătăii aplicate, acesta a zăcut într-un şanţ toată noaptea, de abia a doua zi fiind transportat la spital, mai multe informaţii în "Obiectiv - Vocea Brăilei".

Administratorii de bloc, cu garanţiile la control

Administratorii de bloc din Brăila, mai au două săptămâni până când vor susţine examenul de atestare, iar cine dovedeşte că este un bun gestionar al pro-blemelor de la bloc, poate să administreze câte asociaţii vrea. Numai că unii dintre ei se mai "codesc" de la pro-blemele asociaţiilor făcându-şi prezenţa doar o oră sau două atunci când au program de încasat banii de la locatari, mai multe amănunte în "Arcaşu".

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate