Raziile lungi şi dese, cheia marilor succese: Acţiuni preventive în tot judeţul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de 21 spre 22 iulie 2012, între orele 22.00-3.00, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Ianca, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila-Grupa de Sprijin şi Intervenţie Ianca, au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor economice şi a faptelor antisociale comise cu violenţă în unităţile comerciale cu profil discotecă şi cafe-bar, din o

Cu această ocazie, au fost legitimate 41 de persoane, dintre care 12 au fost percheziţionate corporal, au fost oprite şi verificate în trafic 16 autovehicule, controlate 36 de societăţi comerciale şi aplicate, în total, 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.800 de lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea suspendării două permise de conducere.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 22.00-4.00, poliţişti de la Secţia 1 de Poliţie Rurală Brăila au acţionat în zona de competenţă pentru prevenirea faptelor antisociale, ocazie cu care au legitimat şi controlate corporal sumar 5 persoane şi au verificat în trafic 5 autovehicule, nefiind constatate fapte de natură penală sau contravenţională.

În nopţile de vineri spre sâmbătă şi sâmbătă spre duminică, poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Surdila Găiseanca au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea faptelor cu violenţă în zona discotecilor situate pe raza de competenţă, ocazie cu care au fost legitimate 27 de persoane, verificate corporal sumar 12, controlate 20 de autovehicule oprite în trafic, verificate 4 societăţi comerciale şi aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.670 de lei.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort