Razii în pieţele din Brăila. Amenzi şi marfă confiscată pentru evaziune fiscală şi contrafacere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au fost prezenţi ieri în marile complexe comerciale, precum şi în pieţele şi târgurile din municipiul şi judeţul Brăila, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la comercializarea produselor de larg consum.

Oamenii legii au constatat 7 infracţiuni, au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 2.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 4.000 de lei. Activităţile au avut loc în cadrul acţiunii naţionale ,,Sărbători de Iarnă în Siguranţă!”, care urmăreşte protejarea intereselor comerciale ale cetăţenilor şi menţinerea siguranţei publice, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Astfel, în urma activităţilor de verificare şi control efectuate la 26 de societăţi comerciale şi 5 persoane fizice, au fost constatate 7 infracţiuni, dintre care o faptă de evaziune fiscală şi 6 infracţiuni de contrafacere.   

De asemenea, pentru neregulile constatate la agenţii economici verificaţi, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.500 de lei şi au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 4.228 de lei. Au fost ridicate în vederea confiscării obiecte ornamentale, băuturi alcoolice, ţigări, precum şi alte bunuri comercializate fără respectarea normelor legale.

În baza planului de acţiune ,,Sărbători de Iarnă în Siguranţă!”, aprobat de ministrul afacerilor interne Petre Tobă, Poliţia Română acţionează, la nivel naţional, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, precum şi pentru protejarea drepturilor şi intereselor comerciale ale cetăţenilor prin verificarea legalităţii activităţilor comerciale desfăşurate cu produse specifice sărbătorilor de iarnă. 

Citiţi şi 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent