Razii de amploare în tot judeţul Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 17 - 19 august a.c., Direcţia de Ordine Publică -I.G.P.R., împreună cu Direcţia de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate coordonează, la nivel naţional, o acţiune ce are ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale comise în zona discotecilor, barurilor, cluburilor de noapte şi altor localuri de alimentaţie publică.

Astfel, poliţişti din cadrul serviciilor de ordine publică şi investigaţii criminale, împreună cu poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevenirea furturilor din patrimoniul public şi privat, depistarea persoanelor care practică prostituţia şi proxenetismul, precum şi pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă.
Totodată, poliţiştii vor acţiona, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, pentru depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea bunurilor obţinute din comiterea de infracţiuni şi sancţionarea celor care încalcă prevederile legale.
De asemenea, se va urmări asigurarea măsurilor de ordine internă în localuri, pe timpul desfăşurării activităţilor distractive, cu respectarea prevederilor Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi a Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de de încălcare a unor norme de convieţuire socială.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume