Razii de amploare în toate domeniile: Acţiuni preventive în municipiu şi judeţ
0Poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor care se comit în domeniul piscicol, pe raza oraşului, în târgul săptămânal orăşenesc, în vederea protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Poliţiştii au verificat 9 comercianţi, au legitimat 25 de persoane, au constatat 3 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 2.420 de lei, şi au ridicat în vederea confiscării 29 kg de peşte, specia scrumbie, şi 20 de saci cu sămânţă de porumb, pentru care deţinătorii nu aveau documente legale de provenienţă.
Exemple:
A fost depistat S.R. (60 de ani), din municipiu, în timp ce oferea spre vânzare produse din peşte, fără a avea autorizaţie de vânzare. În urma cântăririi a rezultat cantitatea de 29 kg de peşte, specia scrumbie, care a fost ridicată în vederea confiscării şi predată la o societate comercială de profil.
Vânzătorul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
* A fost depistat S.B. (25 de ani), din comuna Făcăieni, judeţul Ialomiţa, în timp ce oferea spre vânzare 230 kg de sămânţă de porumb, ambalată în saci, fără a avea autorizaţie de vânzare.
Acesta a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar cantitatea de porumb a fost ridicată în vederea confiscării şi lăsată în custodie la o societate comercială de profil.
•
În ziua de 7 aprilie a.c., poliţişti de la Serviciile de Ordine Publică şi Investigare a Fraudelor şi de la Biroul de Ordine Publică, în cooperare cu lucrători din cadrul A.N.P.A.- Filiala Regională Moldova, D.S.V.S.A. Brăila şi Garda Financiară- Secţia Brăila, au acţionat în pieţele agroalimentare din municipiu, pentru prevenirea şi combaterea actelor şi faptelor ilegale asociate din circulaţia, comercializarea peştelui şi a produselor din peşte.
Forţele participante au verificat activitatea a 7 agenţi economici, au legitimat 57 de persoane şi au controlat în trafic 9 autovehicule de transport marfă.
De asemenea, au fost constatate 5 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 10.500 de lei, şi au ridicat în vederea confiscării cantităţi de peşte, de diferite specii, în valoare totală de 2.604 lei, care erau comercializate în două societăţi comerciale în care nu erau utilizate case de marcat, respectiv, nu erau eliberate bonuri fiscale aferente.
•
În noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 20.00- 2.00, poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei, de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru şi lucrători din cadrul I.J.J.Brăila, au acţionat pe raza localităţilor Însurăţei, Viziru, Tufeşti, Stăncuţa, Berteştii de Jos, Victoria şi Bărăganul, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise cu violenţă, precum şi a faptelor comise la regimul rutier.
Poliţiştii au verificat activitatea economică a 11 unităţi tip cafe-bar şi discotecă, au legitimat 85 de persoane, au controlat în trafic 42 de autovehicule, 15 şoferi fiind testaţi cu aparatul etilotest, şi au constatat 19 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 7.280 lei.
•
În aceeaşi noapte, poliţişti de la Poliţia oraşului Făurei şi de la Secţia 3 de Poliţie Rurală Surdila Gaiseanca au acţionat pentru prevenirea faptelor cu violenţă în zona discotecilor din mediul rural.
Poliţiştii au verificat activitatea a 4 unităţi tip cafe-bar şi discotecă, au legitimat 25 de persoane, au verificat corporal sumar 85 de persoane, au controlat în trafic 7 autovehicule, şi au constatat 4 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 600 de lei.
•
Sâmbătă spre duminică, între orele 1.00- 3.00, poliţişti de la Birourile Ordine Publică, Proximitate şi Investigaţii Criminale, în cooperare cu lucrători din cadrul I.J.J. Brăila, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică în unităţile de alimentaţie publică cu profil discotecă şi café-bar din municipiul Brăila.
Forţele de ordine au verificat 8 societăţi comerciale, au legitimat 35 de persoane, 25 dintre ele fiind conduse la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru verificări, au controlat în trafic 9 autovehicule, fiind reţinut un certificat de înmatriculare, şi au constatat 20 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 4.000 de lei.
•
Sâmbătă spre duminică, poliţişti de la Secţia 2 de Poliţie Rurală Chiscani, împreună cu lucrători I.J.J.Brăila, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă şi la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în localităţile Chişcani, Tichileşti, Gropeni, Urleasca, Traian şi Tudor Vladimirescu.
Forţele de ordine au verificat 6 societăţi comerciale, au legitimat 56 de persoane, au controlat în trafic 7 autovehicule şi au verificat activitatea a 9 paznici care efectuau serviciul la diferite unităţi.
Au fost constatate 3 contravenţii, pentru care s-au aplicat sancţiuni în valoare totală de 830 lei.
•
Poliţişti de la Secţia 1 de Poliţie Rurală Brăila au acţionat în aceeaşi noapte pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise cu violenţă în municipiu.
Pe parcursul derulării activităţilor specifice, poliţiştii au verificat activitatea a 5 societăţi tip café-bar şi discotecă, au legitimat 37 de persoane, 13 fiind controlate corporal sumar, au verificat în trafic 21 de autovehicule şi au constatat 8 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 1.640 de lei, 3 dintre ele, conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată) şi 5, conform OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.