Protestul sindicaliştilor de la Spitalul Judeţean, întrerupt din cauza campaniei electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declanşat pe data de 9 mai, protestul membrilor SANITAS de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila s-a încheiat "din cauza campaniei electorale", potrivit Aureliei Chelariu, liderul SANITAS Brăila.

Chelariu susţine că nu s-a înţeles cu managerul spitalului şi că a cerut sprijinul federaţiei de resprt pentru a negocia revendicările SANITAS. "Am întrerupt protestul pentru că a început campania electorală şi nu vrem să se interpreteze, să se spună că ne-ar fi pus cineva să facem acest lucru. Aşteptăm să vedem ce ne comunică federaţia şi apoi vom lua o decizie", a declarat Aurelia Chelariu.

Reamintim că principalele două nemulţumiri ale sindicaliştilor sunt: presupusul refuz al managerului Rodica Sin de a semna contractul colectiv de muncă în forma agreată de SANITAS, dar şi neacordarea tichetelor de masă din 2009.

La rândul său, Rodica Sin susţine că a semnat contractul colectiv de muncă, însă tichete nu se pot acorda deocamdată pentru că spitalul are o dtorie penală de 6.000.000 de lei, moştenită de la vechea administraţie şi, până nu o achită, nu poate acorda niciun fel de beneficiu financiar.

Mai mult, Aurelia Chelariu a găsit oportun să dea vina pe jurnalişti pentru că aceştia nu i-ar fi luat declaraţie Rodicăi Sin în prezenţa sindicaliştilor, fapt care nu stă în puterea ziariştilor, în contextul în care aceştia nu se pot erija în mediatori, însă greu de înţeles pentru Aurelia Chelariu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro