Procesiune cu moaştele Sfântului Nicolae, patronul spiritual al oraşului, pe străzile Brăilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Racla cu moaştele sfântului va rămâne în faţa bisericii Sf. Nicolae până duminică, 6 decembrie   FOTO F.C.

Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, patronul spiritual al municipiului Brăila, vor fi purtate în procesiune de preoţii brăileni şi gălăţeni, vineri, începând de la ora 15.00.

Mai întâi, acestea vor ajunge la deţinuţii din Penitenciarul Brăila, apoi, de la ora 16.00, racla cu osemenitele sfântului va fi purtată de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Piaţa Traian până la Biserica „Sfântul Nicolae”, de pe Str. Ana Aslan. Moaştele vor rămâne în faţa bisericii până duminică, 6 decembrie.

Sâmbătă, 5 decembrie, va avea loc Slujba Privegherii, închinată Patronului Spiritual al Brăilei, începând cu ora 18.00, în toate bisericile din municipiu.

Duminică, 6 decembrie, la ora 9.00, va începe Sfânta Liturghie atât la Biserica "Sf. Nicolae", unde este aştepta să oficieze arhicepiscopul Casian Crăciun, cât şi în celelalte lăcaşe de cult. Începând de la ora 13.00 se vor desfăşura acţiuni filantropice pentru familiile aflate în dificultate din minicipiul Brăila.

Hramul bisericii „Sf. Nicolae” le va aduce crendicioşilor prezenţi, ca de fiecare dată, câte o porţie de sarmale de post, dar şi un pahar de ceai cald.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Tariful apei potabile ar putea fi plafonat pentru consumatorii casnici. Operatorii care încalcă legea riscă amenzi de zeci de mii de lei
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Cine este și cu ce se ocupă partenerul de viață al Oanei Gheorghiu. Ce avere are
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Lovitură majoră pentru Prințul Harry! Fiul regelui recunoaște: copiii lui n-au nicio idee cu ce se ocupă, iar falimentul este aproape
Scriitoarea Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române
Foști lideri social democrați, invitați de Grindeanu la Congresul PSD. „Mi-aş dori să avem o primă direcţie legată de reunificarea partidului”
După atâția ani de la divorț, Brad Pitt și Angelina Jolie tot mai au ceva de împărțit. Ce-i cere acum actorul fostei lui soții?