Problemele angajaţilor Laminorul Brăila se mută la Centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii au rămas fără obiectul muncii. FOTO: N.Butnaru

După ce au protestat în două rânduri însă fără a avea legea de partea lor, muncitorii de la Laminorul, prin sindicatul lor, au găsit portiţă pentru a se adresa celor îndrituiţi să îi ajute în redresarea societăţii lor şi nu numai.

În urma şedinţei extraordinare a Comisiei de Dialog Social ce a avut loc pe 11 februarie 2013, la solicitarea preşedintelui Sindicatului Metal `94 Brăila, Constantin Iarca, Instituţia Prefectului judeţ Brăila a înaintat o adresă Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor           Vârstnice, respectiv ministrului delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pană, prin care s-a solicitat organizarea unei întâlniri la nivel central la care să participe reprezentanţi ai Guvernului României, reprezentanţi ai Grupului “Mechel” şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale ce apără drepturile salariaţilor conglomeratului “Mechel”, în vederea identificării unor soluţii pentru ca unităţile companiei să-şi menţină activitatea. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul