Primii brazi, primele amenzi grase pentru comerţ ilegal
0Controale în pieţele din Brăila, în rândul comercianţilor care vând brazi. Totodată, au fost aplicate amenzi şi au fost confiscaţi mai mulţi molizi. Aceştia sunt, de altfel, şi primii brazi apăruţi la Brăila.
Ieri, poliţişti de la Serviciul şi Biroul de Ordine Publică, în cooperare cu reprezentanţi de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Focşani, Direcţia Silvică Brăila şi Garda de Mediu- Comisariatul Judeţean Brăila au acţionat în pieţele agroalimentare din municipiu şi în zonele adiacente acestora, pentru prevenirea şi combaterea actelor sau faptelor ilegale asociate din circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, în special, a pomilor de Crăciun.
Forţele participante au efectuat verificări la 4 agenţi economici, au legitimat 5 persoane şi au constatat o contravenţie, pentru care au aplicat sancţiune contravenţională, în valoare de 2.000 de lei, conform prevederilor Art. 19 din Legea 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
De asemenea, au fost ridicaţi în vederea confiscării 11 molizi, în valoare de 600 de lei, care au fost predaţi reprezentantului Ocolului Silvic Lacu-Sărat, în vederea valorificării în condiţiile legii.