Primarul Brăilei: „La un cutremur, mi-e teamă, în zona centrală, de efectul de domino“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Brăilei Aurel Simionescu foto adevarul

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, susţine că procedura reabilitării clădirilor cu risc seismic ridicat nu este simplă aşa cum pare la prima vedere. Dincolo de problema costurilor extrem de mari, mai este şi acordul pentru reabilitare, care trebuie dat de toţi proprietarii. Edilul-şef s-a referit în special la clădirile de patrimoniu din centrul istoric aflate în avansată stare de degradare.

La aceste imobile din zona istorică la care, susţine edilul-şef, s-a intervenit, de-a lungul timpului, dar cu mare greutate: “Pe unele dintre ele s-au făcut intervenţii de reparaţii, întreţinere, consolidare. Noi mai avem foarte puţine clădiri care aparţin integral municipalităţii, pentru că au fost restituite în diverse momente şi când vrem să facem o consolidare, fie nu vrea cel care este proprietarul de la etajul 1, fie nu vrea cel de la parter şi tot aşa. Mie mi-e teamă, în zona centrală, de efectul de domino. Aţi văzut cum sunt imobilele construite pe Republicii, sunt lipite una de alta”.

Expertizele la blocuri ... uriaşe la buzunar


Edilul-şef a mai recunoscut că preţurile pentru reabilitări sunt foarte mari, motiv pentru care proprietarii caselor, dar mai ales cei de la blocuri, renunţă, când este vorba să-şi asume plata cotei care le revine din suma totală: “Există obligaţia ca asociaţiile de proprietari care beneficiază de o expertiză de acest tip să continue după aceea activitatea, adică să facă reabilitarea. Noi avem cazuri în care atunci când s-au pus expertizele în faţa oamenilor, respectiv costurile care sunt - cu subvenţiile, cu ajutoarele aferente - şi niciunul nu a mai vrut să continue cu consolidarea blocurilor. Şi în acest caz, ei trebuie să plătească expertiza, dacă nu continuă lucrarea respectivă. De exemplu, dacă discutăm despre un bloc cum este C-ul din Viziru, expertiza se duce la câteva miliarde de lei vechi. Dacă discutăm despre un bloc cu 4 etaje, care este mai mic, costul expertizei ajunge probabil la câteva sute de milioane”.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă