Primăria Brăilei ar vrea să reabiliteze Stadionul de Atletism al oraşului, ajuns o ruină, dar nu îl poate prelua de la Ministerul Tineretului şi Sportului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii brăileni încearcă de mai mulţi ani să preia în administrare stadionul de atletism al oraşului, ajuns într-o stare de degradare care îl face inutilizabil, pentru a-l reabilita şi reda circuitului sportiv. Din păcate, deşi în toamna anului trecut s-a anunţat că transferul de la Ministerul Sportului la Primăria Brăila este aproape perfectat, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent.

Primarul Brăilei, Aurel Simionescu afirmă că problemele legate de Stadionul de Atletism au reapărut după declararea ca neconstituţională a Legii Descentralizării, prin intermediul căreia multe instituţii şi imobile şi-ar fi schimbat destinaţia. Potrivit primarului, o asemenea decizie a dat naştere unui blocaj atunci când vine vorba despre predarea în administrare a unor elemente de patrimoniu naţional.

"În legea cadru a descentralizării au fost N anexe şi acolo scria despre trecerea din patrimoniul naţional în cel local a mai multor chestiuni. Acolo era şi stadionul din Brăila. Însă a fost declarată neconstituţională şi unul dintre elementele de neconstituţionalitate a fost chiar faptul că se trecea din patrimoniul public al statului în patrimoniul local. De atunci lucrurile s-au blocat. Acum, dacă vrei să faci ceva, toată lumea se întoarce şi spune: «Da, dar s-a hotărât că este neconstituţional acolo. Ce facem? S-ar putea, dacă dăm o hotărâre, să fie şi aceasta neconstituţională». Deocamdată văd că nu există un apetit foarte mare în a se discuta sau a se da aceste terenuri", spune primarul Brăilei.

Stadionul de Atletism Brăila are o valoare estimată la 26.351.657 lei, bani aferenţi unei suprafeţe construite de 7.823 mp şi unui teren de 19.213 mp, bunuri care, potrivit administraţiei locale, ar fi trebuit să intre în reabilitare începând cu anul acesta, dacă transferul de la Ministerul Tineretului şi Sportului la Primăria Brăila nu s-ar fi blocat.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie