Primăria Brăila vrea să astupe până la Paşte gropile de pe străzile principale ale municipiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Brăila a început campania plombărilor de primăvară pe străzile municipiului. În primă instanţă, firma “Tancrad” SRL Galaţi, cea care deţine contractul multianual de întreţinere a străzilor brăilene va avea de astupat circa 250 de găuri mai mari sau mai mici apărute, pe timpul iernii, în carosabilul arterelor rutiere principale.

În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Aurel Simionescu şi-a exprimat speranţa că gropile respective vor fi astupate până la Paşte. “Cei care se ocupă de plombări mi-au zis că vor astupa gropile mari, iar mai târziu pe cele mici, însă nu am fost de acord. Le-am solicitat să le facă pe toate deodată”, a declarat edilul-şef al Brăilei.

Problema e că cele 250 de gropi care sunt programate acum pentru plombări se află doar pe străzile principale. Pe străzile secundare ale muncipiului sunt alte câteva sute de găuri, care însă vor intra în lucru abia într-o etapă a doua a reparaţiilor, programată pentru luna mai.

De asemenea, nu se ştie exact când vor fi reparate gropile rămase în carosabil în urma unor lucrări de întreţinere a conductelor subterane, executate de Compania de Utilităţi Publice Brăila. Astfel de spărturi se găsesc în intersecţii intens circulate, precum intersecţia străzii 1 Decembrie 1918 cu Bdul. Independenţei, sau a străzii Gral. Eremia Grigorescu cu acelaşi bulevard Independenţei. CUP “Dunărea” are un contract cu o firmă de construcţii pentru repararea carosabilului spart în urma lucărilor la avarii subterane, însă firma în cauză încă nu şi-a pornit staţia de asfalt pentru a putea face intervenţiile necesare.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete