Primăria Brăila afirmă că nu va lăsa asistaţii sociali să sufere de frig la iarnă. Sunt pregătite 500 de tone de lemne, dar se vor da şi ajutoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Brăila a pregătit, pentru iarna care se apropie, un stoc de 500 tone de lemne, de care pot beneficia 1.000 de persoane. Până în prezent, s-au depus 365 cereri de ajutor financiar pentru încălzirea locuinţei.

"Au început depunerile de solicitări pentru persoanele cu venituri reduse de până la 616 lei pe membru de familie. În legătură cu ajutoarele de la nivel naţional pe care le asigurăm noi, cererile se depun până pe data de 20 noiembrie. Cei care fac cereri până la această dată, vor beneficia de ajutoare pentru toate cele cinci luni de sezon rece.

Cei care depun după data de 21 noiembrie, vor beneficia de ajutor pentru mai puţine luni. Formularele respective sunt gratuite, pentru că mai există «întreprinzători» care le multiplică şi le vând. Până acum, s-au depus 365 cereri pentru sezonul rece, din care 290 pentru gaze naturale, 50 pentru lemne, cărbuni, combustibili petrolieri şi 25 pentru energie electrică", a declarat primarul Aurel Simionescu, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural care s-a desfăşurat miercuri, 21 octombrie, în sala mare a Prefecturii Brăila.

Totodată, edilul şef a precizat că Centrul Social de Găzduire în Regim de Urgenţă este pregătit să primească oameni ai străzii în perioadele cu temperaturi extreme. Iarna trecută, în acest centru situat în cartierul Vidin au fost găzduite în regim de urgenţă 62 de persoane.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș