Preşedinta Judecătoriei Făurei a ajuns în arest, pentru o mită de 1.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Judecătoriei Făurei, Aurica Budescu, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost prinsă în flagrant primind mită de 1.000 euro de la o patroană pe care o scăpase de plata unei amenzi aplicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, în valoare de 20.000 lei.

Direcţia Naţională Anticorupţie precizează, într-un comuncat de presă, că există suficiente date şi probe din care rezultă că, la data de 4 noiembrie a.c., în calitate de preşedinte al Judecătoriei Făurei şi, implicit, de judecător - având repartizat spre soluţionare un dosar - Budescu a pretins de la un martor denunţător o sumă de bani în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului în care această persoană avea calitatea de petent contestatar al unui proces-verbal de sancţionare contravenţională.

"Ulterior, la data de 28 noiembrie 2014, în legătură cu acelaşi dosar care, între timp, fusese soluţionat prin înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 20.000 lei cu sancţiunea avertismentului, inculpata a primit de la martorul denunţător suma de 1.000 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", se precizează în comunicatul DNA.

Judecătoarea Aurica Budescu avea, potrivit propriei declaraţii de avere, un salariu lunar de circa 10.000 lei (100 milioane de lei vechi) şi urma să se pensioneze de la 1 ianuarie 2015. Ea a fost prinsă, însă, în flagrant, pe 28 noiembrie, în timp ce primea un plic cu bani de la o patroană, iar dacă va fi găsită vinovată pentru primire de mită îşi va pierde pensia de magistrat, care s-ar fi ridicat la câteva mii de lei pe lună.

Aurica Budescu, 61 de ani, şi-a început cariera în anul 1977, ca procuror în cadrul Procuraturii Făurei. După aproximativ un an, a fost exclusă din magistratură, continuându-şi activitatea ca jurist consult la Fabrica de Bere Buzău. După 1990, a revenit în magistratură, ocupând funcţia de judecător la Judecătoria Făurei, iar din anul 2006 a fost detaşată preşedinte al instanţei de judecată.

Judecătoarea făcea naveta de la Buzău, unde deţine un apartament, în oraşul brăilean Făurei. Are o fiică adoptivă, iar ginerele ei este procuror în municipiul Buzău.

Flagrantul pentru depistarea judecătoarei a fost organizat în zona Gării CFR Buzău. Aurica Budescu venise de la serviciu, iar după ce a coborât din tren s-a întâlnit cu denunţătoarea, patroana unei societăţi comerciale din Tecuci, care are filială în comuna brăileană Jirlău (aflată în jurisdicţia Judecătoriei Făurei).

Respectiva patroană fusese amendată cu 20.000 de lei de către inspectorii ITM Brăila, în urma unui control efectuat la Jirlău. Ea contestase procesul-verbal de sancţionare contravenţională, la Judecătoria Făurei şi obţinuse, deja, înlocuirea amenzii cu avertismentul.

După cum relatează cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei", citând surse bine informate, în ziua flagrantului judecătoarea şi patroana vorbiseră la telefon şi-şi trimiseseră SMS-uri, stabilind să se întâlnească la Buzău, însă lucrurile nu au decurs aşa cum spera preşedinta instanţei. Iniţial, discutaseră să-i bage banii în cutia poştală, ca să fie mai simplu, însă ulterior au hotărât să se întâlnească faţă-n faţă. Judecătoarea comandase, deja, taxiul cu care obişnuia să se ducă acasă.

Ea a ajuns însă în arestul Poliţiei, mai întâi la IPJ Buzău, de unde a fost transferată la IPJ Galaţi. Sâmbătă, 29 noiembrie, s după mai multe ore de audieri, judecătorii Curţii de Apel Galaţi au dispus, cu acordul Consiliului Superior al Magistreturii, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a preşedintei Judecătoriei Făurei, Aurica Budescu.

Cititi si

Judecătorul Petre Podea, de la Tribunalul Prahova, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru corupţie

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”