Premieră: Elevii de la Liceul cu Program Sportiv Brăila au luat lecţii de mediu în Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

15 brăileni, pentru prima dată la un Summit Internaţional. Turcia a fost locul în care peste 300 de persoane din 17 ţări s-au întâlnit la Summit-ul cu tema „Reducerea Dezastrelor şi schimbările climatice". România a fost prezentă prin delegaţia LPS Brăila.

Summit-ul Internaţional al Tinerilor privind Dezastrele Naturale s-a ţinut anul acesta în Turcia, în perioada 23 - 29 august. România a participat pentru prima dată la acest eveniment. 15 elevi din Brăila, de la Liceul cu Program Sportiv, însoţiţi de Liliana Canciu, profesor de geografie şi Oana Morgan, profesor de limba engleză, s-au numărat printre cei peste 300 de participanţi din 17 ţări.

Concurs: „Vânătoare de comori” la Clubul Voltin Brăila

Tema din acest an a fost „Reducerea Dezastrelor şi schimbările climatice". Din partea Inspectoratului Şcolar Brăila a participat inspector şcolar Cătălin Canciu.

Timp liber: Distracție și voie bună în Parcul Monument din Brăila

Experienţă inedită

„Copiii au avut astfel ocazia să înveţe, prin comunicare şi colaborare cu prietenii la nivel mondial, importanţa vieţii omeneşti şi cum să facă faţă dezastrelor naturale. Summit-ul a reprezentat consolidarea legăturilor de prietenie între elevi din ţări diferite. Elevii au comunicat numai în limba engleză pe tot parcursul evenimentului", a precizat profesorul Liliana Canciu.

Distracție: Tenis la Promenada Mall Brăila

Anul viitor brăilenii sunt invitaţi în Taiwan, iar profesorii au început să facă demersuri pentru a găsi un sponsor, transportul până acolo fiind costisitor. Anul acesta părinţii au plătit transportul din buzunar, Brăila fiind singura participantă fără sponsor.

Succes: Brăileanul Dumitru Ștefănescu Ştef este în enciclopedia Artei Naive

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG