Povestea cutremurătoare a conacului cu stafii în care a fost zidit cadavrul unei frumoase femei

0
Publicat:

Situată în centrul Brăilei, „Casa Jean Troianos” este cunoscută drept „Casa cu Stafii”. În subsolul clădirii a fost găsit scheletul unei femei, iar legenda spune că proprietarul casei şi-ar fi împușcat soţia şi a zidit-o în beci.

Casa cu Stafii are nevoie de reabilitare FOTO: Monumente istorice Brăila

Casa a fost construită de Nicolachi Mavrocordulas, un grec de 60 de ani, foarte bogat, exportator de cereale din Brăila și pasionat de vânătoare. Impozanta clădire Casa Troianos se află pe strada Ana Aslan, în centrul orașului Brăila. Legenda imobilului a fost subiect de roman în „Fiul lui Monte Cristo” și „Vrăjitoarea din Casa cu Stafii”, scrise de Theodor Constantin.

Potrivit legendei care s-a vehiculat în rândul localnicilor, că într-o zi de iarnă negustorul grec a plecat la vânătoare. Din cauza viscolului, a fost nevoit să se rămână peste noapte în gospodăria unui țăran din localitatea Însurăţei.

Acolo a cunoscut-o pe Voica, fiica gospodarului, de care s-a îndrăgostit. Așa că negustorul grec a cumpărat-o pe Voica de la tatăl său. Voica era o tânără frumoasă, mult mai tânără decât negustorul grec.  

Câţiva ani mai târziu, Voica s-a îndrăgostit de un tânăr din Brăila. Mavrocordulas a aflat despre povestea de dragoste a soției și s-a hotărât să afle adevărul. Într-o zi şi-a anunţat nevasta că pleacă la vânătoare. A ieşit din oraş şi s-a oprit la un han, iar când a căzut noaptea s-a întors pe neaşteptate acasă. Și-a găsit soția îmbrățișată cu amantul.

Mavrocordulas a ridicat puşca şi a tras spre pieptul femeii, care a murit pe loc. Legenda spune că grecul și-ar fi zidit frumoasa soție într-un perete din subsolul casei.

Conacul a fost azil de bătrâni în vremea comunismului 

De-a lungul anilor, conacul a adăpostit mai multe de instituţii. A fost comandament german în Al Doilea Război Mondial şi sediu al securităţii pe timpul ocupaţiei sovietice. În vremea comunismului, a adăpostit un azil de bătrâni. Bătrânii care erau cazați în cămin povesteau că, uneori, noaptea, auzeau zgomote ciudate, casa fiind bântuită.

"Casa cu Stafii”, pe vremea cand era azil de bătrâni FOTO: Amintiri din Brăila de altădată

În anul 1985, pe când era renovată şi consolidată, muncitorii au găsit scheletul unei femei de circa 30 de ani, îngropat în zidul de la subsol al casei. Craniul femeii avea o gaură de glonţ.

“Casa cu stafii” a fost până în anul 2012 azil de bătrâni. Ulterior a fost retrocedată urmaşilor proprietarilor de drept. 

În urmă cu doi ani, casa a fost scoasă la vânzare pentru suma de 600.000 de euro. A fost cumpărată de un om de afaceri, care deține o firmă de construcții, după cum am aflat de la Gabriel Lâlă, cel care a inventat „brandul turistic Brăila City Tour”. Datorită lui, turişti din Grecia, Italia, SUA, Israel, Turcia, Spania, Portugalia, Franţa şi Germania au venit să viziteze oraşul de la Dunăre și s-au arătat curioși de „Casa cu Stafii”. Starea casei nu este una prea bună, având nevoie de reabilitare.

„Nu e momentan nicio schimbare, așteptăm ca proprietarul să o renoveze”, ne-a declarat Gabriel Lâlă.

Casa „Jean Troianos” este monument istoric, care a fost schimonisită după ce i s-au pus termopane, pe vremea când în clădire funcționa azil de bătrâni.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani