PORTRET/Marian Iftode a transformat publicitatea în artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A renunţat cu greu la viaţa trăită lângă cuptoarele şi oalele de turnare pentru a găsi, câţiva ani mai târziu, succesul în lumea producţiei publicitare.

A fost de mic astras de metalul incandescent. Tatăl său îl ducea uneori în vechea fabrica unde lucra, la "Laminorul", astfel că a văzut cum metalul dur şi rece prinde viaţă la cald şi ia formele cele mai ciudate.

A fost de ajuns pentru ca la terminarea liceului să se îndrepte cu pasiune spre facultatea de metalurgie, iar după absolvire a fost repartizat la Câmpina, unde a lucrat câţiva ani buni.
Îndrăgostit şi de metalurgie

"Acolo chiar mi-am făcut meseria. Facultatea de Metalurgie în sine este o şcoală foarte grea, de care trebuie să te ţii. În producţie, am avut grijă să nu las vreo noutate să treacă pe lângă mine. Metalurgia este un domeniu în care, dacă nu înveţi tot timpul, nu ai succes. Pentru mulţi scânteile scoase de metalul incandescent sunt doar ceva frumos şi gata. Pentru un profesionist, culoarea lor, voiciunea lor, spune ce calitate va avea fierul după ce se va răci", ne-a mărturisit Marian Iftode.

A revenit în Brăila după 1989 şi a lucrat o vreme la Şantierul Naval, iar ulterior a trecut la Pancornex şi la Lecom.

"Nu aş fi lăsat pentru nimic în lume cuptoarele şi oalele de turnare. Din păcate, tranziţia, aşa cum a fost ea gândită, a dus la desfiinţarea multor sectoare de activitate productive. A fost nevoie să treacă 21 de ani ca să vedem cum producţia industrială salvează ţara", ne-a declarat inginerul.

Cunoscut de la Iaşi la Vama Veche

Pus în faţa noilor provocări ale societăţii de consum, şi-a deschis propria firmă de producţie publicitară cu care acoperă un domeniu foarte larg de activitate, de la litere volumetrice la gravură computerizată şi de la totemuri la inscripţionări.

"Am înfiinţat firma cu gândul de a munci pentru mine, de a aplica unele idei pe care alţii le vedeau poate nerealizabile. Despre succesul ideilor mele vorbeşte faptul că astăzi am comenzi de la Iaşi până la Vama Veche. Am reuşit ca într-un timp scurt să facem aici, la Brăila, nu în altă parte, lucruri aidoma celor care veneau din import", ne-a explicat cu mândrile fostul inginer metalurgist, reprofilat în design.

Atelierul unde se produc materialele publicitare este dotat cu aparatură de înalt nivel tehnologic. Iar producţia este întotdeauna în pas cu ultimele noutăţi pe plan modial.

"Nu trebuie să te codeşti când este vorba despre producţia proprie. Investeşti în ce-i mai bun dacă vrei să ai rezultate care să certifice calitatea muncii tale. Acum mă pot mândri că am executat materiale publicitare pentru multinaţionale care au activitate în ţara noastră şi care le-au dus cu ele mai departe în Europa", a conchis Marian Iftode.


Întrebări şi răspunsuri

Cât te ţine ocupat activitatea la firmă?

M.I.:Tot timpul, uneori nu pot să adorm căutând soluţii noi şi eficiente. Important este să ai un colectiv pe care să te bazezi. Timpul petrecut cu colegii din firmă, nu le pot spune altfel celor cu care lucrez cot la cot zilnic, este variabil, dar dacă nu găseşti soluţia ideală, înseamnă să-l iroseşti degeaba.

Ce te face să cauţi mereu soluţii noi, chiar la probleme vechi?

M.I.: De când mă ştiu, nu am acceptat că ceva ştiut este bătut în cuie şi gata. Întotdeauna am căuta soluţii noi şi cred că este în firea omului să procedeze aşa. Totul ţine de eficienţă şi atât.

Ce-i place

A fost şi este un mare fan al jocurilor logice. Îi plac excursiile, plimbările, ieşirile cu prietenii în mijlocul naturii, în aer liber. Îi plac formele fluide pe care le consideră apropiate de perfecţiune, de ideal.

Ce nu-i place?

Nu-i place inerţia. Consideră, în acest context, conservatorismul unora ca fiind o promovare a pasului făcut înapoi. Diletantismul, pe care-l consideră ca fiind caracteristic celor mediocre, dar cu veleităţi rebele. Nu-i place să piardă timpul şi detestă să copieze modele de viaţă. Îi place să fie original.

PROFIL:

Născut: 4 iulie 1962 la Salcia Tudor-Brăila

Studii: Universitatea Galaţi, Facultatea de Metalurgie

Ocupaţie: întreprinzător privat

familie: căsătorit, doi copii

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro