Portret: Steliana Ion a dat dansului modern statut de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A lucrat ca profesor de sport în mai multe şcoli din Brăila şi din Ianca. În anul 2003 a luat în primire cercul de dans modern din cadrul Palatului Copiilor.

În cadrul acestui cerc sunt înscrişi acum peste trei sute de copii. Fetiţele sunt, în general, atrase de dansul modern. „Dar am şi câţiva băieţi. Trebuie să subliniem că în general fetiţele sunt cele care vin la dansuri moderne, aşa este. Iar când ai un cerc cu aşa mulţi elevi înscrişi, normal, că ai de unde să faci o selecţie cu care să te prezinţi în competiţii", ne-a declarat profesoara de dans modern.

O panoplie de diplome

În holul Palatului Copiilor şi al Elevilor se află un panou de circa patru metri pătraţi unde sunt afişate doar câteva dintre diplomele câştigate de micile dansatoare în concursurile internaţionale şi naţionale.

„Anul trecut am câştigat Concursul Internaţional de Dans Modern de la Focşani, unde am luat locurile I, II, şi III. La Bucureşti, la Palatul Naţional al Copiilor, am luat, într-un concurs internaţional cu o participare deosebit de valoroasă, locul III la Gimnastică Aerobică", ne-a prezentat Steliana Ion câteva dintre rezultatele muncii sale.

Bucurii pentru brăileni

Despre concursurile naţionale, profesoara de educaţie fizică, nici nu mai pomeneşte. „Sunt foarte multe şi de la fiecare aducem premiile cele mai mari. Astfel, recent, într-o astfel de competiţie naţională la Oneşti, am ocupat de două ori locul I la două categorii diferite", ne-a precizat antrenoarea.

Micile dansatoare de la Clubul de Dans Modern al Palatului Copiilor sunt însă mereu prezente la acţiuni desfăşurate în municipiu.
„Pregătim în permanenţă dansuri tematice care sunt prezentate în spectacolele prilejuite de diverse ocazii. De Crăciun, de Ziua Femeii de Ziua Naţională, de Ziua Copiilor şi nu numai, am reuşit să încântăm publicul brăilean cu nota noastră de graţie copilărească. Să ştiţi că în spatele aplauzelor pe care le primim stă foarte multă muncă, foarte mult efort", s-a destăiunit profesoara Steliana Ion. Interlocutoarea este atât de încântată de ceea ce face, încât, la cursuri, dansează alături de fetiţe.

La fel face şi la competiţii, când, după cortină, Steliana repetă mişcările cu aceeaşi emoţie cu care o fac elevele ei.
„Pentru cineva care ne priveşte antrenamentele din afară este aproape incredibil cât pot să muncească fetiţele mele, din care multe nu au împlinit încă şase anişori. Au o energie debordantă. După o şedinţă de două ore de dans, de mişcare, sunt îmbujorate toate şi vă spun sincer că văzându-le, uiţi de oboseală şi eşti practic gata să o iei de la capăt", a conchis Steliana Ion.

Întrebări şi răspunsuri

De ce este bun dansul modern pentru copii?

Pentru că în primul rând dezvoltă un tonus muscular deosebit de eficient. Gimnastica aerobică este deja cunoscută ca o formă de mişcare prin care se menţine o siluetă de invidiat. În plus, faptul că toate exerciţiile se desfăşoară în faţa oglinzilor, îi ajută pe copii să-şi corecteze ţinuta. În timp, aceştia capătă o poziţie graţioasă şi frumoasă în acelaşi timp.

Copilul dumneavoastră are talent de dansator?

Nu ştiu. Este încă destul de mic. Dar cu siguranţă are talent de sportiv. Aleargă în permaneţă. Dacă se ia la întrecere cu iepuraşul de la Duracell cu siguranţă nu băieţelul meu este cel care o să cedeze. Nu ştiu dacă va face dans dar cu siguranţă sport va face, pentru că este benefic pentru organism.

Ce-i place?

Îi place să petreacă timpul liber cu familia. Îi plac excursiile în special la munte, dar şi pe malurile sălbatice ale fluviului. Îi place foarte mult să pescuiască. Când merge la pescuit cu soţul şi băieţelul, care a prins anul trecut primii săi peştişori, uită de toate răutăţile care ne înconjoară.

Ce nu-i place?

Nu-i plac mitocanii care merg la grătar în pădure şi transformă iarba verde în cocină de porci. Nu-i palce mitocănia tinerilor care nici în ruptul capului nu ar ceda locul unei femei sau bătrâne sau gravide, în mijloacele de transport în comun. Nu-i place faptul că bădăranii tind să de copleşească.

PROFIL
Născută: 27 februarie 1968, Brăila
Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport
Ocupaţia: Profesor cerc dans
Familie: căsătorită, un copil

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică