Poliţiştii caută un brăilean dat dispărut. A plecat la muncă şi nu a mai revenit la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un brăilean de 34 de ani este de negăsit, după ce, pe 21 iunie, a plecat la serviciu, iar de atunci nimeni nu mai ştie nimic de el. Bărbatul a fost dat în urmărire naţională.

Pe 9 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au fost sesizaţi de către un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Victoria, cu privire la dispariţia, de la data de 21.06.2018, a fratelui său, Lupu Gheorghe, în vârstă de 34 de ani, care a plecat în mod voluntar de la domiciliu, la muncă, şi nu a mai revenit.

Semnalmente: înălţime-1,65 de centimetri, constituţie astenică, ochii căprui, părul negru, are cicatrice pe buza superioară, poartă mustaţă;

Îmbrăcăminte şi încălţăminte: tricou de culoare negru, pantalon scurt, încălţat cu papuci din material plastic, iar pe cap purta o şapcă de culoare negru.

Pentru Lupu Gheorghe s-a solicitat urmărirea la nivel naţional. ”Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort