Poliţia trage un semnal de alarmă: Copiii sunt cei mai expuşi abuzurilor!
0Pe fondul înregistrării unor cazuri de dispariţie de la domiciliu a minorilor, sesizate de părinţi sau rude, poliţiştii de la Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, aduc în atenţia persoanelor responsabile de educaţia şi îngrijirea lor, pentru a preveni fuga de acasă a acestora, o situaţie de fapt şi implicaţiile emoţionale.
În atenţia poliţiştilor a intrat recent un caz în care o fată de 13 ani a plecat de la domiciliu. Copila, aflată în grija bunicii, undeva într-un sat din judeţul Brăila, a ales să plece de acasă şi să locuiască alături de un adolescent de 16 ani şi de părinţii acestuia. Ceea ce nu este firesc este faptul că cei doi copii întreţin de bunăvoie relaţii sexuale, situaţie tolerată de părinţii băiatului şi sesizată autorităţilor de o altă persoană care a înţeles că această stare de lucruri nu este tocmai normală şi nici legală.
Poliţiştii au întocmit dosar penal tânărului, conform Art. 198, din Codul Penal, încadrarea juridică fiind de „act sexual cu un minor".
Copiii fără copilărie
Aducerea pe lume a unui copil este pentru unii bucuria supremă, pentru unii înseamnă strădanii, eforturi şi drame, iar pentru alţii este o întâmplare. Din păcate, aceste „întâmplări" au consecinţe neplăcute când vine vorba de asumarea responsabilităţilor în ceea ce priveşte creşterea, dar, mai ales, educarea copiilor. La vârstele mai fragede ale pruncilor lor, părinţii consideră că oferirea de hrană şi adăpost sunt suficiente, iar supravegherea acestora este lăsată de multe ori în seama unor terţe persoane la fel de dezinteresate sau, chiar, în grija divinităţii, atâta timp cât copiii se află în preajma locuinţei. Când aceştia mai cresc, încep să exploreze vecinătatea, "să iasă în lume" şi chiar să meargă la şcoală, în cele mai fericite cazuri, iar părinţii, ocupaţi cu diverse alte lucruri, consideră că misiunea lor este aproape încheiată, anume că le-au dat viaţă, i-au hrănit, le-au asigurat un adăpost şi haine şi i-au dat la şcoală, şi că, de acum, copilul este mare şi nu mai necesită atenţie. Ca să nu mai vorbim de cei care au alte priorităţi în viaţă decât asumarea statutului de părinte şi lasă copiii în grija bunicilor. Aceştia din urmă sunt, aşadar, responsabili pentru eventualele neajunsuri. Pe umerii lor, şi aşa gârboviţi de vreme, sunt puse sarcini mult prea grele cărora, deseori, nu le pot face faţă singuri. În oricare dintre aceste situaţii, supravegherea şi încercările stângace de educaţie eşuează. Ceea ce nu ştiu foarte mulţi dintre părinţi este faptul că un copil nu are nevoie doar de mâncare, adăpost şi haine. Pentru a se dezvolte normal, un copil are nevoie, mai întâi, de dragoste şi afecţiune, cele care potenţează întreaga evoluţie şi, mai ales, evoluţia proceselor cognitive. Este dovedit faptul că „abandonarea emoţională" a copiilor le încetineşte ritmul de dezvoltare, faptul că, de cele mai multe ori, copiii refuză alimentaţia sau suportul afectiv oferit de alte persoane decât părinţii şi că, adesea, se instalează stări depresive. Ulterior, când copiii mai cresc, tot afectivitatea înlesneşte achiziţiile în plan intelectual şi conturarea armonioasă a trăsăturilor de personalitate. Iar undeva prin adolescenţă structura psihică a viitorului adult este „aşezată" tot pe baze afective. Când părintele lipseşte fizic sau emoţional, principalul factor modelator este hazardul. Ce e bine şi ce e rău, moral sau imoral, legal sa ilegal, copilul le descoperă din alte surse, cum ar fi vecinii, rudele sau prietenii, care nu garantează corectitudinea informaţiilor.
Părinţi de ocazie
În locul părinţilor, alţii devin persoane de referinţă în viaţa copiilor, investiţi indirect cu responsabilităţi educative. Astfel, părinţii îşi pot vedea nestingheriţi de viaţa lor, unii fiind preocupaţi să-şi câştige pâinea de mâine, unii fiind puşi pe căpătuială, iar alţii fiind ocupaţi, pur şi simplu, să-şi caute fericirea. Toate acestea sunt situaţii de viaţă obişnuite, atâta timp cât cei care au adus pe lume o fiinţă nu uită că aceasta are nevoie de ei, chiar dacă zilele de muncă sunt lungi şi obositoare, chiar dacă asigurarea unui trai decent înseamnă trudă în plus sau dacă fericirea se află în satul vecin. Dacă părinţii nu uită că sunt părinţi şi că au responsabilităţi, detaliile devin mai puţin importante. Este foarte adevărat că nimeni nu te învaţă cum să fii un părinte bun, însă, nimeni nu este perfect, nici măcar părinţii. Ei pot doar sa facă tot ce le stă în putinţă şi ceea ce cred că este mai bine pentru copilul lor. Însă, nici atenţia excesivă din partea părinţilor nu garantează succesul în educarea corectă şi adaptarea optimă în societate a copilului. Este nevoie de o dozare a eforturilor din partea acestora ajustate la nevoile, disponibilităţile şi capacităţile de care dispune copilul.
Comunitatea şi autorităţile locale
Este cert faptul că au existat şi vor exista copii lipsiţi de dragostea şi ocrotirea părinţilor şi care, conform legilor evoluţiei, vor creşte chiar şi în aceste condiţii. Dacă părinţii nu pot fi alături de ei din diferite motive şi nici bunicii şi nici alte persoane, poate ceilalţi ar trebui să se implice mai mult: preotul, cadrele didactice, asistenţii sociali, psihologii etc. Oricine ar putea să dea o mână de ajutor acolo unde cei care ar fi trebuit să pună umărul au ales să de-a bir cu fugiţii.
INFORMAŢIILE NE-AU FOST FURNIZATE DE CĂTRE INSPECTOR PRINCIPAL JENEL ŞOGOR, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEŢEAN BRĂILA