Peste jumătate din beneficiari au venit să-şi ridice ajutoarele alimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Distribuţia alimentelor merge ceva mai bine decât anul trecut

După cum a informat primarul Aurel Simionescu în ultima conferinţă de presă, aproximativ două treimi din beneficiarii ajutoarelor comunitare au venit să şi le ridice. 8.532 de persoane dintr-un total de 12.483 au intrat deja în posesia alimentelor de la UE.

Centrele de distribuţie a alimentelor sunt: Grupul Şcolar Neniţescu (fostul liceu de chimie) pentru persoanele cu handicap grav, adulți și copii neinstituționalizați, șomeri care beneficiază de indemnizație de șomaj şi Liceul Progresul pentru pensionarii sistemului public de pensii, cu venituri sub 400 lei/lunar și persoanele singure sau familiile beneficiare de venit minim garantat.


Cele două centre sunt deschise de luni până vineri între orele 8.30 şi 14.00.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro