Pericol de explozie! Un camion încărcat cu butelii de aragaz s-a răsturnat lângă comuna brăileană Bărăganul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul a murit zdrobit prins sub cabină, iar doi pasageri, care se aflau pe locurile din dreapta sa, au fost grav răniţi. Pompierii au izolat zona întrucât se poate produce o deflagraţie extrem de puternică.

Un camion încărcat cu butelii de aragaz pline cu butan s-a răsturnat pe Drumul European 584, la ieşirea din localitatea brăileană Bărăganul.

În jurul orei 14.20, camionul a intrat pe o porţiune a şoselei aflată în reparaţie. În momentul în care roţile au ajuns pe criblura împrăştiată de drumari, şoferul a încercat să reducă viteza frânănd, dar camionul a intrat în balans şi s-a răsturnat pe partea stângă.

Şoferul a fost prins parţial sub cabină deoarece avusese geamul deschis şi, zdrobit, a murit pe loc. Alţi doi pasageri care se aflau în cabina camionului au fost grav răniţi.

Două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila şi cel al Descarcerării de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost trimise la faţa locului.
Răniţii, blocaţi în cabina deformată, au fost eliberaţi şi, după ce li s-a acordat primul ajutor, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Brăila.
Deoarece au fost avariate câteva butelii şi există riscul producerii unei explozii de mari proporţii, pompierii au izolat zona, iar circulaţia pe DE564 este întreruptă.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple