Penitenciarul scoate, contracost, deţinuţii la muncă! FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Penitenciarul Brăila pune la dispoziţie forţă de muncă specializată şi specială (persoane private de libertate), pe perioade de timp determinate, în condiţii avantajoase şi cu un număr variabil de persoane.

Avantajul principal pentru beneficiar constă în faptul că forţa de muncă este mai ieftină, iar încheierea unui contract cu Penitenciarul Brăila necesită o procedură simplă. Practic, patronul care doreşte să încheie un contract de prestări servicii face o solicitare scrisă către administraţia penitenciarului, după care se stabileşte o întâlnire între reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii penitenciarului în cadrul căreia se vor negocia termenii contractuali.

Tariful estimativ este de 4,5 lei/oră, iar societatea în cauză este scutită de la plata obligaţiilor faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, fond de şomaj etc. Aproximativ 400 de persoanele private de libertate din Penitenciarul Brăila, pot acoperi o gamă diversă de activităţi: construcţii civile şi industriale, agricultura(prăşit manual,irigat,recoltat), gospodărie comunală (curăţat parcuri şi spaţii verzi,amenajat şi curăţat străzi), ambalat confecţii textile, producţie ambalaje carton/mase plastice, activităţi auxiliare muncii necalificate(săpat şanţuri, recuperarea deşeurilor şi reciclarea acestora, lucrări de curăţenie, manipulate materiale etc.) ,
Prin folosirea la muncă a persoanelor private de libertate se urmăreşte menţinerea şi creşterea capacităţii acestora de a-şi câştiga existenţa după liberare şi realizarea unor venituri, care se pot folosi la îmbunătăţirea condiţiilor de deţinere şi pentru susţinerea acţiunilor de resocializare a acestora.
Conducerea Penitenciarului Brăila îşi exprimă convingerea că, alături de sprijinul comunităţii locale şi cu implicarea acesteia, poate creşte nivelul şi eficienţa intervenţiei recuperative contribuind astfel la normalizarea relaţiilor sociale şi dezvoltarea continuă a comunităţii locale, bazată pe integrare pe piaţa muncii a tuturor categoriilor sociale în general şi a celor vulnerabile, în particular.


Informaţii privind condiţiile de încheiere a contractelor de prestări servicii se pot obţine la sediul Penitenciarului Brăila, str. Carantina nr.4A, Brăila, judeţul Brăila, sau la telefon: 0239/619314 int. 114.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta