Pelerinaj la moaştele Sfinţilor Andrei, Nectarie Taumaturgul şi Nicolae

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 500 de credincioşi se aşezaseră la rând încă din seara de 4 decembrie pentru a se închina la moaşte. FOTO: ADEVĂRUL

Pentru prima dată în istoria postdecembristă a Brăilei, la Brăila, cu prilejul Zilelor Oraşului, au fost aduse moaştele a trei mari sfinţi: Nicolae, ocrotitorul copiilor, Andrei, ocrotitorul ţării şi aducătorul e prunci şi Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de boli.

Peste 500 de credincioşi s-au aşezat la rând în faţa Bisericii Sf. Nicolae de pe Strada Ana Aslan, pentru a se închina la racla cu moaşte. Odoarele bisericeşti au fost aduse, în procesiune, de la Galaţi de către un sobor de preoţi, în frunte cu IPS Casian Craciun, arhiepiscopul Dunării de Jos.

După o slujbă specifică, moaştele au fost scoase în faţa bisericii.

"Am venit să mă rog pentru sănătate, aştept de ceva vreme, dar nu mi-e frig, mi-e bine, credinţa îmi dă putere", ne-a spus Maria Cotună, o credincioasă din Brăila.

Moaştele vor fi duse, la 12 noaptea, în altarul Mânăstirii Lacu Sărat, iar dimineaţă vor fi aduse din nou în faţa lăcaşului de cult.

Ritualul se repetă de mai bine de 10 ani la Brăila. De astă dată, au fost aduse moaştele a trei sfinţi.

"Acest fapt reprezintă dorinţa de închinare a brăilenilor, chemarea bisericii către cele sfinte. De astă dată, biserica găzduieşte- fapt de aleasă cinstire- şi moaştele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul ţării, dar şi pe acelea ale Sfântului Nectarie, vindecătorul de boli trupeşti şi sufleteşti, precum şi pe acelea ale Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul celor mici, în ajun de Moş Nicolae", a declarat IPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos.

Moştele vor rămâne la Brăila până pe 6 decembrie, când oraşul îşi sărbătoreşte Patronul Spiritual.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani