Păţania unei adolescente care i-a dat telefonul mobil unui necunoscut pentru a trimite un mesaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Telefonul mobil a ajuns să fie printre obiectele cele mai dorite de copii, de la cele mai mici vârste, atunci când vine vorba de cadouri pentru diferite ocazii. Iar dacă acesta este şi de ultimă generaţie, dorinţa de a împărtăşi cu colegii, prietenii şi chiar necunoscuţii bucuria de a-l avea, este foarte mare.

Tentaţia de a folosi telefonul mobil oriunde, oricând şi oricât este irezistibilă pentru copii. Însă acest lucru vine la pachet cu o serie de riscuri la care micuţii se expun.

Posibilităţile fizice şi psihice slabe de apărare, capacitatea redusă de a anticipa propriile reacţii şi pe ale altora, de a discerne între intenţiile bune şi rele ale celor din jur şi de a înţelege consecinţele unor acţiuni, sinceritatea sentimentelor şi intenţiilor, lipsa experienţei sociale  îi expun la riscul de a fi înşelaţi, minţiţi şi chiar constrânşi să comită acte ale căror consecinţe negative nu le pot prevedea. Într-o astfel de situaţie s-a aflat şi o minoră de 15 ani, din Brăila.

”La data de 5 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Brăila au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 50 de ani, din Brăila, cu privire la faptul că în seara zilei de 4 septembrie, fiica sa, în vârstă de 15 ani, în timp ce se afla pe strada Calea Călăraşilor din municipiu, a fost abordată de o persoană necunoscută, care i-ar fi cerut telefonul mobil pentru a trimite un mesaj. Tânăra a fost de acord, iar în urma celor petrecute, aceasta a fost informată de către firma de telefonie mobilă despre faptul că a generat un cost suplimentar de 60 de euro”, a declarat subinspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Pentru a nu ajunge în astfel de situaţii, poliţiştii îi sfătuiesc pe copii să ţină cont de următoarele recomandări:

-să nu-şi etaleze, atunci când sunt pe stradă, în zone aglomerate, în parcuri sau la locurile de joacă bunurile de valoare pe care le au asupra lor, deoarece acestea pot atrage atenţia infractorilor;

-pe stradă, să nu intre în vorbă cu necunoscuţii şi să nu accepte solicitările acestora;

-să nu dea telefonul unei persoane necunoscute, indiferent de motivul invocat de aceasta (nevoia urgentă de a telefona cuiva, de a da un mesaj, dorinţa de a vedea cum funcţionează, de a căuta diferite informaţii pe internet);

-când sunt la joacă, să nu lase supravegherea telefonului în seama altor persoane decât membrii familiei sau prietenii în care au deplină încredere.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model