O tânără de 26 de ani a fost dată în urmărire internaţională după ce părinţii nu mai ştiu nimic de ea de aproape cinci luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii fetei au reclamat la Poliţia oraşului Inaca că fiica lor, Carmen Lenuţa Dedu de 26 de ani este plecată în Spania din anul 2005 şi are rezidenţă în localitatea Tala Vera de la Reina, Urbanizatia Monte Carlo, iar la data de 24 aprilie 2011, în tipul unei convorbiri telefonice, a întrerupt brusc legătura telefonică şi, de la acea dată şi până în prezent, nu a mai răspuns la telefon şi nici nu a mai comunicat pe inter

Părinţii au solicitat darea în urmărire pentru identificarea acesteia şi a locului în care s-ar putea afla. În cauză s-a întocmit dosar de dispariţie, urmând a fi dată în urmărire la nivel internaţional.


Cine poate da relaţii despre persoana dată dispărută este rugat să se adreseze celei mai apropiate unităţi de Poliţie, ori să apeleze numărul de urgenţe 112 sau 0239/606.100, cerând interiorul 20163, la Biroul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur