O investiţie de milioane de lei dă semne de proastă execuţie, la doar doi ani de la finalizarea şantierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Platoul pietonal din faţa Palatului Administrativ al municipiului Brăila, unde îşi au sediul Primăria, Consiliul Judeţean şi Prefectura, a fost reabilitat în urmă cu doi ani. S-au investit atunci 3,98 milioane de lei, din fonduri europene nerambursabile. În prezent, deja se vede că execuţia lucării şi materialele folosite nu au fost de calitate.

După doar doi ani de la inaugurarea platoului refăcut pe bani europeni, au început să se adeverească spusele criticilor care acuzau faptul că au fost folosite materiale de proastă calitate. Blaturile de lemn ale băncilor s-au degradat de parcă ar fi trecut peste ele decenii de stat în ploaie sau ger. Unele au început chiar să putrezească şi să se macine.

Spoturile luminoase de sub bănci s-au spart pe alocuri, iar neoanele respective au dispărut. Recent, Primăria a înlocuit câteva din spoturile luminoase. Unii brăileni se plâng că multe dintre aceste neoane nici nu se mai aprind de fapt noaptea, de mai mult timp. Şi tencuiala băncilor sau a scuarurilor cu flori a început să se crape pe ici pe colo şi are nevoie de cârpeală.

În 2012, când au dat în folosinţă platoul, autorităţile locale precizau că suprafaţa de spaţiu verde reabilitată este de 2.404 metri pătraţi, iar suprafaţa pietonală reabilitată este de 4.410 mp. Au fost realizate două bazine muzicale, cu lumini şi jeturi de apă, au fost montaţi opt stâlpi de iluminat şi 120 de bănci şi a fost realizat un sistem de irigaţii.

În total, investiţia s-a ridicat la 3,98 milioane lei, din care au fost alocaţi de la bugetul local 79,6 mii lei, de la bugetul naţional 702,5 mii lei, restul de 3,19 milioane lei reprezentând finanţare nerambursabilă primită de la Uniunea Europeană, precizau reprezentanţii Primăriei.

Ca în multe alte cazuri, contractul de execuţie a lucrărilor a fost "prins" de firma "Tancrad" Galaţi, preferata preşedintelui actualmente suspendat al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.

Citiţi şi

Bătaie de joc: rampă care nu duce nicăieri


 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”