O casă abandonată, din centrul Brăilei, pune în pericol vecinii, iar autorităţile spun că nu au cum să intervină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirile vechi şi abandonate din zona centrală a Brăilei au început să reprezinte un adevărat pericol public. În această situaţie se găseşte un imobil de pe bulevardul Cuza, care a fost lăsat în paragină de de proprietari. În ultima vreme, din acest imobil a început să cadă cărămizi, fapt ce îi neliniştepte pe vecini.

Oamenii spun că au făcut numeroase reclamaţii către autorităţile locale, însă de fiecare dată li s-a spus că, fiind vorba despre o proprietate privată, nu se poate interveni. Totuşi, joi, 10 noiembrie, după ce mai multe cărămizi şi bucăţi de tencuială au căzut dintr-un colţ al clădirii, vecinii au solicitat intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar un echipaj a sosit la faţa locului pentru a îndepărta porţiunile care erau pe cale să se desprindă. Problema rămâne, însă, departe de a fi rezolvată, deoarece imobilul şubred s-ar putea prăbuşi oricând peste curţile din jur.

„Noi ne-am mutat aici în 2004 şi de atunci am tot umblat după proprietarii sau moştenitorii acestei case. Am fost în audienţă la trei primari până acum, începând cu Cibu, dar nu s-a rezolvat nimic. Mereu sunt direcţionat pe acelaşi circuit: Poliţia Locală, Inspecţia în Construcţii, Primărie. Zilele trecute am fost din nou, şi la Poliţia Locală şi la Primărie, unde mi s-a sugerat să merg la secretarul Primăriei, care mi-a spus că singura soluţie este să solicit la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să vină să demoleze porţiunile mai periculoase, care ar putea să cadă pe noi”, spune Ştefan Grama, unul dintre brăilenii care au ghinionul să locuiască lângă imobilul abandonat.

Potrivit vecinilor, proprietara imobilului, care în prezent locuieşte la Cluj, a renunţat la dreptul ei în favoarea fiicei, însă după decesul acesteia din urmă nu s-a mai interesat nimeni de casa din Brăila.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud