Municipiul Brăila, terorizat cu mirosuri insuportabile de un crematoriu din judeţul Tulcea. „Facem tot posibilul să remediem problema”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO adevarul.ro

Un crematoriu situat pe celălalt mal al Dunării, în localitatea tulceană Smârdan, îi terorizează cu mirosuri greu de suportat pe rezidenţii unei părţi însemnate a municipiului Brăila. Cartiere precum Brăiliţa, Pisc, Comorofca, situate pe partea de oraş dinspre judeţul Tulcea sunt invadate, periodic, de un puternic iz de cadavru în putrefacţie.

"E un miros groaznic, care se repetă la intervale de 1 - 2 săptămâni cel puţin, pe toată zona cartierului Brăiliţa până la B-dul Dorobanţi colţ cu Calea Galaţi, unde am locul de muncă. «Aromele înmiresmate» aduc puţin cu mirosul de făină de oase, miros de ars, miros de cadavru chiar", se plânge brăileanul Alin S.

Şi alţi locatari ai unor cartiere mai îndepărtate de malul Dunării, cum ar fi Chercea, Obor sau Lacu Dulce, spun că mirosul respectiv se face simţit în zona unde au ei casele. Comisariatul Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu precizează, însă, că pe raza municipiului Brăila nu există niciun agent economic a cărui activitate să genereze astfel de miasme.

În acest context, bănuielile se îndreaptă spre crematoriul firmei "Cazacioc" SRL, care funcţionează pe teritoriul judeţului Tulcea, în localitatea Smârdan. Garda de Mediu Brăila transmite că nu are jurisdicţie în judeţul vecini, deci nu poate lua nicio măsură în acest caz, în afară de a informa Garda de mediu Tulcea despre reclamaţiile primite pe această temă.

Din câte se pare, comisarii de mediu tulceni au făcut controale la punctul de lucru al firmei „Cazacioc”, punându-i în vedere patronului să ia măsuri pentru remedierea situaţiei. O recunoaşte inclusiv patronul crematoriului din Smârdan, Gelu Cazacioc, care spune că are deja un plan de investiţii pentru a stopa răspândirea în atmosferă a mirosului insuportabil.

„Inclusiv pe mine, care locuiesc în Smârdan, mă deranjează această situaţie. Când e atmosfera mai densă şi când sunt mai activi curenţii de aer, apare un miros generator de disconfort. Din acest motiv, am luat şi voi lua măsuri pentru rezolvarea situaţiei. În ultima perioadă, am stropit filtrele existente cu var hipocloros, pentru prevenirea răspândirii mirosului. Urmează să montez pe instalaţiile de ardere filtre suplimentare şi să construiesc o hală închisă ermetic, unde să depozitez resturile de animale aduse la crematoriu", spune Gelu Cazacioc.

Acesta atrage, însă, atenţia că şi dinspre canalizarea Brăilei apar mirosuri greu de suportat, mai ales în această perioadă când se lucrează la reabilitarea canalului colector de sub bulevardul Dorobanţilor din municipiu. Totodată, Gelu Cazancioc îi învinovăţeşte şi pe patronii crescătoriilor de animale cu care are contract pentru arderea cadavrelor.

„Potrivit legii, noi ar trebui să preluăm cadavrele sau resturile de animale în stare congelată, însă aproape niciunul dintre furnizorii cu care avem contract, inclusiv cei din Brăila, nu le ţin în congelator, aşa cum ar trebui. De la toţi le luăm în stare de putrefacţie, deci vă daţi seama că ne este foarte greu să împiedicăm răspândirea mirosului", afirmă Gelu Cazacioc, patronul crematoriului aflat la doi paşi de Brăila, în localitatea Smârdan.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”