Monument istoric salvat de Casa de Pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru restaurarea clădirii fostei Policlinici de Pediatrie vor fi alocate 2,5 milioane de euro. Imobilul se află într-o avansată stare de degradare. După finalizarea lucrărilor, în acest imobil îşi va muta sediul Casa Judeţeană de Pensii.

Imobilul în care a funcţionat Policlinica de copii este inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Brăila, de aceea are nevoie de avizul Comisiei Monumentelor Istorice pentru orice fel de intervenţii. „Ne-am dorit de mult să reabilităm această clădire. Acum trebuie să primim avizul de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, iar apoi vom putea lua şi autorizaţia de construcţie", ne-a declarat Sorin Enache, directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP).

La acest moment nu se ştie încă cam când va fi organizată licitaţia, însă directorul CJP speră ca lucrurile să se mişte cât mai repede. „Să primim autorizaţia apoi ne vom putea ocupa şi de licitaţie. Trebuie întocmit caietul de sarcini şi publicat anunţul în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice", a mai precizat Sorin Enache.

Fondurile alocate pentru lucrările de restaurare se ridică la 2,5 milioane de euro şi vin de la Casa Naţională de Pensii. Odată reabilitat imobilul, acesta va servi drept sediu al CJP Brăila.

Încercări de restaurare eşuate

Clădirea situată pe Calea Călăraşilor nr. 14 a fost construită în anul 1937, la iniţiativa lui Vasile Demetrescu-Brăila, medic şef al Asigurărilor Sociale din oraş pe vremea aceea.

Are o suprafaţă de circa 3.600 mp şi în anul 2004 a fost inclusă în lista monumentelor istorice sub denumirea Palatul Asigurărilor Sociale Brăila. Tot în anul 2004, printr-o sentinţa a Tribunalului Brăila, clădirea a revenit Casei Judeţene de Pensii, după ce până atunci se aflase în patrimoniul Direcţiei de Sănătate Publică.

În anul 2007 a fost realizată expertiza tehnică a imobilului, iar în 2008 s-a achiziţionat serviciul de proiectare. Firma câştigătoare din Focşani a realizat studiul geotehnic şi a întocmit proiectul tehnic, dar lucrările nu au putut fi demarate fiindcă finanţarea a lipsit cu desăvârşire până acum. Imobilul se află de câţiva ani buni într-o stare avansată de degradare. Pentru protejarea trecătorilor de eventuale căderi aale bucăţilor de tencuială, CJP a montat vara trecută nişte copertine de sârmă.

„Când am văzut anul trecut că se lucrează, am crezut că nu se vor opri până nu o termină. Au pus un acoperiş de plasă şi atât. E păcat de felul în care a ajuns", ne-a spus Maria Agheboaie, 70 de ani, pensionară.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite