Modernizarea sistemului de contorizare a apei potabile din Brăila, amânată câteva luni, la cererea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de Utilităţi Publice „Dunărea” Brăila ar fi trebuit să achiziţioneze circa 29.000 de contoare inteligente, cu citire la distanţă, printr-o licitaţie programată pentru data de 6 februarie. Au apărut, însă, anumite probleme care au dus la amânarea procedurii cu 60 de zile.

Totuşi, directorul CUP “Dunărea”, Silviu Mangiurea, dă asigurări că operaţiunile de montare a contoarelor inteligente nu vor fi întârziate foarte mult şi că au toate şansele să fie finalizate în tot oraşul până la finele anului curent.

“Am fost nevoiţi să amânăm licitaţia, deoarece Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cea care asigură finanţarea pentru acest proiect, a cerut completarea dosarului cu anumite documente. Printre altele, s-a solicitat un aviz din partea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară «Dunărea» Brăila. Urmează ca ADI «Dunărea» să emită avizul respectiv”, a explicat directorul Mangiurea.

Investiţia se va ridica la circa 3 milioane de euro, iar contoarele urmează să fie montate la absolut toţi consumatorii casnici din municipiu.

„În principiu, toate cele 29.000 de contoare ar trebui să fie montate în cel mult un an de zile. Vom folosi cămine speciale, din polietilenă, care vor fi amplasate la limita de proprietate, pe domeniul public. Subliniem, aşadar, că fiecare consumator casnic – din cartierele de case, fiindcă deocamdată nu putem monta aceste contoare şi la blocurile din municipiu – va avea căminul la poartă, nu îl va mai avea în curte. Costurile racordării vor fi acoperite integral de compania noastră, iar disconfortul va fi minim, pentru abonaţi”, spune directorul Silivu Mangiurea.

Conducerea CUP „Dunărea” precizează că, pe lângă citirea mult mai simplă a consumului de apă şi transmiterea acesteia în sistem on-line, noile contoare le va permite abonaţilor să aibă mult mai exact asupra sumelor pe care trebuie să le achite pentru apa consumată. Se vor face citiri şi plăţi în fiecare lună, nu odată la două luni, cum este în prezent, consumatorul va putea să îşi verifice istoricul consumului şi chiar se vor putea identifica mult mai simplu eventualele pierderi de apă pe traseu, cu toate economiile ce decurg de aici.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!