Lansare la apă a două nave gemene la şantierul naval „Vard” din Brăila. Ce putere dezvoltă ambarcaţiunile cu o lungime de 123 de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două nave, denumite Topaz Neva şi Topaz Lena, fac parte dintr-o serie de opt nave de transport module ce vor fi construite de şantierul ”Vard” din Brăila. Navele sunt destinate navigării atât în ape interioare, cât şi maritime.

Navaliştii brăileni au lucrat 400 de zile, totalizând peste patru milioane de ore de muncă, pentru a construi două nave identice, Topaz Neva şi Topaz Lena, ce fac parte dintr-o comandă de opt vase  repartizată şantierului ”Vard” din Brăila de firma “Topaz Energy and Marine” şi partenerii acesteia, companiile “Blue Water Shipping” şi “Tengizcherroil”.

Lansarea la apă a navelor gemene a avut loc ieri, detaliile tehnice ale acestora fiind impresionante: fiecare navă are o lungime de 123 de metri, o lăţime de 16,5 metri şi un pescaj maxim de trei metri, fiind destinate navigării atât în ape interioare, cât şi maritime.

Topaz Neva şi Topaz Lena vor opera pe rute din Marea Caspică, Marea Neagră şi Marea Baltică, urmând să fie folosite ca transportoare de module preasamblate (cu o greutate de până la 1.750 de tone). Fiecare navă are asigurate condiţii pentru cazarea unui echipaj format din 18 persoane.

Sistemul de propulsie al navelor gemene este asigurat de câte trei generatoare diesel de 940 kW fiecare, la care se adaugă două motoare laterale, cu o putere de 1.200 kW fiecare, ceea ce înseamnă că acestea se pot deplasa cu o viteză de 10 noduri, având o manevrabilitate foarte bună.

Şantierul ”Vard” din Brăila a livrat contractorului amintit recent o altă navă similară, alte două nave fiind în lucru la şantierul brăilean. Contractul prevede ca grupul norvegian ”Vard” să livreze firmei “Topaz Energy and Marine” un număr de 18 nave, dintre care opt vor fi construite la şantierul din Brăila.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”