La Brăila nu se scumpeşte gigacaloria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gălăţenii vor plăti cu 8 lei mai mult pentru fiecare gigacalorie consumată , în vreme ce la Brăila, Focşani şi Buzău preţul rămâne neschimbat. În timp ce autorităţile din judeţele vecine nu au scumpit căldura de trei ani, consilierii locali din Galaţi au hotărât majorarea tarifului de la 140 la 148,77 lei/Gcal.

Valul scumpirilor cu care au fost întâmpinaţi la începutul acestui an toţi românii a ajuns şi la Galaţi. Aici, pe lângă majorările preţurilor la alimente, asigurările auto sau la ţigări, gălăţenii trebuie să mai facă faţă şi altor scumpiri dictate de autorităţile locale.

Este vorba despre majorarea tarifelor la căldură, care deşi nu este semnificativă, le scoate din buzunarele locatarilor cu opt lei mai mulţi bani pentru fiecare gigacalorie consumată începând cu 15 ianuarie 2010.

„Facturarea se face începând cu cea de-a doua jumătate a acestei luni, astfel încât în ianuarie gălăţenii vor plăti jumătate de lună pe vechiul tarif şi cealaltă jumătate cu noul preţ" , ne-a declarat George Cubasa, directorul Apaterm Galaţi.

Însă din februarie, preţul gigacaloriei facturat va fi de 148,77 lei/Gcal faţă de 140 de lei cât a fost în ultimii doi ani.

În mare parte, această majorare a apărut şi pe fondul unor pierderi mari pe care le are Apaterm, dar şi din cauza faptului că oamenii nu-şi plătesc consumurile. „Pierderile din reţea sunt estimate cam la 30%", apreciază viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, cel care mai spune că aceste pierderi trebuie cumva acoperite.

În apărarea lor, autorităţile locale au arătat că, şi cu tariful majorat, Galaţiul plăteşte cea mai ieftină gicalorie din regiunea SE.

148 de lei, căldura în Focşani

În prezent, gigacaloria consumată de focşăneni costă 148 de lei, însă preţul s-ar putea modifica în şedinţa Consiliului Local anunţată pentru 26 ianuarie. Decizia autorităţilor este condiţionată de bugetul local pentru 2010.

154,56 lei/gigacaloria la Brăila

Proprietarii celor 19.000 de apartamente din Brăila racordate la sistemul de încălzire termoficat vor plăti şi în acest acelaşi preţ la căldură. Şi asta pentru că, autorităţile au decis menţinerea tarifului de 154,56 lei/gigacaloria.

La Buzău, acelaşi tarif de trei ani

Buzoienii vor plăti şi în 2010 acelaşi preţ pentru căldură. Primăria Buzău a luat decizia să menţină acelaşi tarif al gigacaloriei, respectiv 185 de lei, practicat în ultmii trei ani.

Mai multe pentru tine:
A fost directoare de bancă, dar a renunțat la job pentru un scop nobil. Irina Bogdan: „Trebuie să ne păstrăm copiii în țară“
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
„Regele nu e bine deloc!” Planurile pentru înmormântarea lui Charles sunt schimbate chiar acum!
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Prima mașină cu conducere autonomă care „îți permite să-ți iei ochii de la drum”, scoasă la vânzare în SUA. Și nu e Tesla VIDEO
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Coșmarurile care îi duc în pragul disperării pe mulți români. „M-am mutat, a fost insuportabil”
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Taiwanul raportează activitate militară chineză după ce Blinken a părăsit Beijingul
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur